După ce românii au plătit taxe de peste 10 mil. euro către statul bulgar, iar România a pierdut venituri de peste 45 mil. euro, Executivul de la Bucureşti s-a decis să ia măsuri în ceea ce priveşte înmatriculările de maşini peste Dunăre.
Autovehiculele înmatriculate în alte state vor putea circula pe teritoriul României doar pentru 90 de zile într-un an, termen calculat începând de la emiterea actului de vânzare-cumpărare a maşinii, conform unei decizii adoptate în şedinţa de marţi a guvernului. Decizia vine după aproape şase ani de când românii au "descoperit" procedura de înmatriculare a maşinii în Bulgaria pentru a evita plata taxei de poluare.
Decizia a fost luată printr-un proiect de lege care va intra în vigoare după ce va fi aprobat şi de Parlament.
"Aceste maşini înmatriculate în alte state vor avea dreptul să circule 90 de zile într-un an pe teritoriul României de la momentul la care cetăţeanul român intră în posesia autovehiculului, practic de la emiterea actului de vânzare-cumpărare a maşinii. Unii vor fi tentaţi să îşi reînnoiască acest contract, la sfârşitul termenului de 90 de zile, dar maşinile vor fi luate în evidenţă", a declarat, la Guvern, şeful Poliţiei Rutiere, Lucian Diniţă, citat de Mediafax.
Proprietarii de maşini care vor depăşi acest termen vor fi sancţionaţi cu amenzi de până la 560 lei sau până la 1.420 lei, în funcţie de gravitatea contravenţiei, şi reţinerea certificatului şi a plăcuţei de înmatriculare.
Decizia a fost luată pentru a evita cazurile în care, prin înmatricularea maşinilor în alte state, este evitată plata în România a taxei de înmatriculare.
Potrivit conducerii Poliţiei Române, în România circulă în prezent aproximativ 19.800 maşini înmatriculate în Bulgaria, dintr-un total de peste 45.000 autovehicule înregistrate în alte state, incluzând Italia, Spania, Marea Britanie.
Pe de altă