Ministrul Mediului, Attila Korodi, a declarat, miercuri, că Programul Rabla 2012 se va opri după atingerea sumei alocate, respectiv 114 milioane lei, în timp ce pentru programul “Casa Verde” nu va mai fi organizată etapă de depunere proiecte din cauza constrângerilor bugetare de la Fondul de Mediu.
“Avem o problemă majoră: anul acesta, Fondul de Mediu are la dispoziţie puţin mai mult de o treime decât a avut la dispoziţie anul trecut. Din această cauză, suntem nevoiţi ca programul (Rabla – n.r.), care a fost început anul acesta, să se termine la cota alocată până acum pentru că nu mai avem resurse financiare. Mai trebuie să plătim programul ‘Casa Verde‘, care a fost lansat anul trecut. Anul acesta, sincer, din cauza faptului că avem 1.000 de milioane de lei blocate, nu putem lansa o nouă strigare pentru proiecte pe ‘Casa Verde‘ pentru că, mai întâi, trebuie să plătim celelalte şi spaţiul bugetar nu ne permite iniţierea unor noi proiecte. Probabil pentru anul viitor, şi sincer vă spun, voi pregăti un buget serios pentru ca viitorul ministru să poată să lanseze proiectele în continuare. Anul aceste, Fondul de Mediu înseamnă pentru mine o gospodărire cât mai minuţioasă a resurselor pe care le avem”, a afirmat Korodi, intr-o conferinţă de presă, informează Agerpres.
“O parte din bugetul Fondului de Mediu a fost inclus în bugetul naţional, dar asta nu înseamnă că banul se cheltuie pe altceva, ci este blocat din punct de vedere legislativ, la ora actuală. Legea bugetului de stat are un articol care blochează 1.000 de milioane de lei şi sperăm ca la rectificare să avem un dialog pentru a debloca această sumă. Banii nu vor dispărea, dar la ora actuală ministerul nu are aceşti bani să lucreze cu ei”, a spus ministrul Mediului.
“În prezent, bugetul Fondului pentru Mediu şi la care ne raportăm este undeva la 600 milioane de lei. Ministerul Mediului va dispo