Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sindicatul “Viitorul Mineritului” din Roşia Montană a demarat o acţiune de strângere de semnături pentru locuri de muncă în minerit

Publicat in Alba24, miercuri 25 aprilie 2012 ·

Grupul de Susținere a Proiectului Roșia Montană a organizat, miercuri, la Bucureşti, conferinţa „O şansă pentru România: locuri de muncă prin relansarea mineritului”, în cadrul căreia a fost lansată o acţiune de strângere de semnături pentru locuri de muncă în minerit şi implicit la Roşia Montană. Este o iniţiativă a Sindicatului Viitorul Mineritului din Roșia Montană.

În zona Roşia Montană, 76,1% din oamenii cu vârstă de muncă nu au venituri din salarii (conform Direcţiei Judeţene de Statistică, 2011). Cristian Albu, preşedintele Sindicatului Viitorul Mineritului din Roşia Montană, a lansat semnalul campaniei de strângere de semnături în sprijinul locurilor de muncă din minerit şi, implicit, pentru pornirea proiectului minier de la Roşia Montană:

„Fac un apel la solidaritatea românilor, care întotdeauna au ştiut să se susţină unii pe alţii în vremuri dificile, în vremuri de criză. În ziua de azi, avem cu toţii nevoie de locuri de muncă, mai mult decât de orice altceva. Noi, minerii din Apuseni, ştim că mineritul poate să aducă prosperitate şi locuri de muncă. E momentul ca mineritul să pornească din nou, pe baze moderne, ca să dea de lucru pentru mii de oameni, nu doar din Apuseni, ci şi din alte zone miniere cu tradiţie. Noi, roşienii, avem o şansă doar dacă proiectul minier aurifer începe. De aceea, fraţi români, vă rog să susţineţi şansa noastră la o viaţă mai bună, pentru noi şi pentru copiii noștri. Dacă sunteți de acord că trebuie să facem tot ce depinde de noi ca să avem locuri de muncă, semnați pentru repornirea mineritului în România și pentru locurile de muncă pe care le poate aduce la Roșia Montană și în toată țara”.

Grupul de Susținere a Proiectului Roșia Montană include 40 de primării din zone miniere, inclusiv din Roșia Montană. Primarul localităţii, Eugen Furdui, a susţinut de asemenea poziţia exprimată de Cristian Albu: „Oamenii d

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 3 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 2 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum o ora
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

Tragedie la 2 Mai. Un bărbat a murit după ce a căzut de pe placa de surfing în mare

Adevarul acum 36 minute
Un bărbat de 55 de ani a murit înecat, sâmbătă, 12 iulie, după ce a căzut de pe placa pentru surfing în apa Mării Negre, în localitatea 2 Mai.

Avertizare meteo: Cod galben de caniculă în București și 6 județe. Temperaturi de 36°C duminică

Mediafax acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, alerta Cod galben de caniculă pentru duminică, între orele 12 – 21. Temperaturile vor ajunge la 35-36°C, iar indicele temperatură-umezeală se va apropia de pragul critic de 80 de unități. Zone

Csoma Botond la Congresul PNL: Expresia „lasă că merge și așa” nu-și mai are locul

Mediafax acum o ora
Csoma Botond, reprezentantul UDMR, a transmis la Congresul Partidului Național Liberal că vechile atitudini nu mai funcționează. Reprezentantul UDMR a recunoscut că relația cu PNL este complexă, cu momente bune, dar și tensionate, variind de la cola

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 6 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Adriana, o mamă a doi copii mici a fost găsită MOARTĂ într-un apartament din Hunedoara. Soțul tinerei a fost arestat

Gandul acum 3 ore
O crimă înfiorătoare a avut loc într-un apartament din municipiul Hunedoara. Mama unui copil de numai un an și a unei alte fetițe a fost ucisă în bătaie chiar de soțul ei. Individul a fost reținut pentru 24 de ore, apoi arestat preventiv pentru omor

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum 3 ore
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Negrescu propune al patrulea pachet de măsuri: simplificare și fonduri europene

Mediafax acum o ora
România are nevoie de un stat puternic, dar eficient și modernizat. Menirea unui stat puternic este să asigure servicii de calitate pentru populație, de la protecție până la educație și sănătate, iar în același timp să corecteze discrepanțele între

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/29°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°