Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gunoi sub lacăt: Ţarcurile care împrejmuiesc pubelele, închise pentru respectarea colectării selective

Publicat in Bihoreanul, miercuri 25 aprilie 2012 ·

O idee bună în teorie s-a dovedit dificil de pus în practică. Ţarcurile în care ar trebui să stea închise pubelele, astfel încât orădenii să poată colecta selectiv deşeurile, fără ca boschetarii să le amestece şi împrăştie, sunt lăsate adesea deschise.

Pentru a rezolva problema, Primăria şi RER Ecologic Service au decis ca incintele să fie închise de tot. Cheia va rămâne la muncitorii operatorului de salubritate, iar orădenii vor arunca deşeurile prin orificiile ţarcurilor.

Obligaţie nerespectată

La cererea asociaţiilor de proprietari, Primăria montează gratuit între blocuri aceste ţarcuri, iar RER Ecologic Service le dotează cu containere sau pubele, atât pentru colectarea deşeurilor menajere, cât şi pentru cele reciclabile, care au capac galben. Scopul este de a-i ţine departe de gunoaie pe oamenii străzii, astfel încât aceştia să nu le împrăştie şi să nu amestece deşeurile reciclabile cu cele menajere.

Problema este că, din comoditate, cetăţenii nu închid ţarcurile, deşi sunt pasibili de amenzi, conform unui regulament al oraşului. Poliţia Locală a somat asociaţiile de proprietari, atenţionându-le cu privire la această obligaţie, dar tot degeaba.

Indicaţii precise

Drept urmare, Primăria şi RER Ecologic Service au decis să schimbe regulile. Fiecare ţarc din cele aproape 200 câte sunt deja amplasate în oraş va fi prevăzut cu deschizături suficient de mari încât orădenii să poată arunca prin ele sacii de gunoi direct în containerul corespunzător, dar nu atât de mari încât mizeriile să poată fi împrăştiate.

Operatorul licenţiat de salubritate va pune lacăte pe toate incintele, o cheie rămânând la lucrătorii RER Ecologic Service, iar o alta la şeful de scară. "Muncitorii vor deschide, vor goli pubelele, apoi vor închide iar", explică directorul de producţie al RER, Ionel Ban. Locatarii îşi vor folosi propria cheie doar pentru a f

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Insultele între Traian Băsescu și Marcel Ciolacu continuă: „Nu sunteţi persoana care să poată înţelege răspunsurile mele”

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu și Traian Băsescu au avut un schimb dur de replici pe Facebook, vineri seară. După ce fostul președinte i-a cerut premierului să demisioneze, iar Ciolacu l-a numit „turnător ordinar” și „rebut politic”, cei doi au continuat

Kim Jong Un a încercat o nouă puşcă pentru lunetişti - FOTO

News.ro acum o ora
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a încercat personal o nouă puşcă de lunetist în timpul unei sesiuni de antrenament a forţelor speciale, a anunţat, sâmbătă, agenţia oficială de presă KCNA. Fotografiile publicate de KCNA îl arată pe Kim, purtând o ja

Microsoft împlineşte 50 de ani şi accelerează dezvoltarea Copilot pentru a rămâne în cursa inteligenţei artificiale

News.ro acum o ora
În urmă cu 30 de ani, mii de persoane au aplaudat entuziasmate într-o sală întunecată care semăna mai degrabă cu un concert rock, atunci când un manager de produs de la Microsoft a demonstrat cea mai nouă funcţie a companiei: cum să aduni automat ci

Fostul arhiepiscop de Washington Theodore McCarrick, primul cardinal caterisit după acuzaţii de abuz sexual, a murit

HotNews acum 33 minute
Theodore McCarrick, primul cardinal care a fost caterisit de Papa Francisc în urma unor acuzaţii de abuz sexual, a murit în Statele Unite, au anunțat vineri Vaticanul și un înalt ierarh american, informează The Guardian. Theodore McCarrick, fostul a

Buzău: Un mort şi patru răniţi, după ce o maşină a intrat într-un cap de pod / Victimele au între 16 şi 23 de ani

News.ro acum o ora
Un tânăr de 23 de ani care conducea o maşină a murit, sâmbătă dimineaţă, în judeţul Buzău, după ce a intrat într-un cap de pod. Patru pasageri, cu vârste între 16 şi 23 de ani, au fost răniţi. ”Trafic dirijat pe DJ102B, în Calvini, accident rutier.

Un plan de desfăşurare a forţelor străine în Ucraina ar putea fi gata într-o lună, afirmă Zelenski

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, vineri, că s-a întâlnit la Kiev cu şefii de stat major francez şi britanic pentru a discuta despre desfăşurarea unui contingent străin în Ucraina în cadrul unei încetări a focului şi speră că se

Cutremur azi, 5 aprilie, în zona Vrancea. Ce magnitudine a avut

Libertatea acum o ora
Un cutremur de magnitudine 3,9 a zguduit zona seismică Vrancea sâmbătă dimineața, la ora 4.33. Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), epicentrul a fost localizat în județul Vrancea, la o adâncime de

VIDEO Atac sângeros al Rusiei, cu rachetă balistică, asupra Krivoi Rog, oraşul natal al lui Zelenski. Cel puțin 12 morți, peste 50 de răniți

HotNews acum 12 ore
Un atac cu rachetă balistică lansat de Rusia asupra orașului ucrainean Krivoi Rog, vineri seară, a lovit o zonă rezidenţială, cel puțin 12 persoane fiind ucise, a informat guvernatorul regional, transmite Reuters. Cel puțin alte 50 de persoane au fo

Traian Băsescu i-a cerut demisia lui Marcel Ciolacu. Premierul: „Turnător ordinar”

Libertatea acum 7 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a transmis vineri, 4 aprilie, că „guvernarea USL cu Ciolacu premier a adus România într-o criză multiplă” și că „singurul lucru pe care domnul Ciolacu îl mai poate face pentru ţară este să demisioneze”. În mai puțin

SuperLiga – play-out: Petrolul Ploieşti se impune în fața Sepsi OSK cu 2-1

HotNews acum 10 ore
Echipa ploieşteană Petrolul s-a impus vineri seară, pe teren propriu, scor 2-1, în faţa formaţiei Sepsi OSK, în etapa a 3-a din play-out-ul SuperLigii. El Sawy a deschis scorul pentru oaspeţi, încă din primul minut, cu un şut din careu, la centrarea

Vremea

București
acum

11°
sâm.

10°/24°
dum.

3°/13°
lun.

2°/8°
mar.

2°/9°
Iasi
acum

sâm.

6°/21°
dum.

1°/8°
lun.

-0°/7°
mar.

0°/7°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/16°
dum.

5°/13°
lun.

4°/7°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

3°/17°
dum.

-1°/5°
lun.

-3°/5°
mar.

-2°/6°
Timisoara
acum

sâm.

4°/20°
dum.

1°/9°
lun.

-2°/7°
mar.

-1°/9°