Numele echipelor care vor evolua în finala Europa League, care se va disputa la Bucureşti pe 9 mai, vor fi aflate astăzi. Există o certitudine, finala din acest an este o afacere iberică, indiferent de reultatul partidelor retur, în semifinale fiind calificate 3 echipe din Spania şi una din Portugalia. În prima manşă, Sporting Lisabona a învins pe Athletic Bilbao cu 2-1, iar Atletico Madrid a trecut de Valencia cu 4-2. În condiţiile date, orice este posibil în privinţa calificării, inclusiv o finală 100% spaniolă. Ambele partide se vor disputa astăzi, cu începere de la ora 22.00.
Din punctul de vedere al spectacolului sportiv, nu au cum să apară surprize foarte mari, echipele fiind de valori aproximativ egale, din toate punctele de vedere, inclusiv al potenţei financiare. Sporting Lisabona are în palmares 18 titluri de campioa-nă a Portugaliei şi o Cupă a Cupelor câştigată în 1964, Athletic Bilbao deţine 8 titluri de campioană a Spaniei (ultimul în 1984) şi a jucat în finala Cupei UEFA (1977), Atletico Madrid a triumfat în competiţia internă de 9 ori şi a câştigat Cupa UEFA (2010), Supercupa Europei (2010), Cupa Intercontinentală (1974) şi Cupa Cupelor (1962), iar Valencia a câştigat campionatul Spaniei de 6 ori, Cupa UEFA (1962, 1963, 2004), Supercupa Europei(1980, 2004), Cupa Cupelor (1980).
Pentru turismul autohton, calificarea formaţiei din Bilbao ar reprezenta un plus deoarece această echipă a avut mai puţine performanţe în ultimii ani, iar pentru pătimaşii fani basci, o finală de cupă europeană ar reprezenta un eveniment major. Practic ar fi posibil ca în Bucureşti să vină mai mult de 20.000 de susţinători ai lui Athletic, câţi pot avea şi tichet de intrare. Responsabilii cu organizarea Finalei UEFA Europa League estimează că la eveniment vor participa aproximativ 40.000-50.000 de turişti străini, dar cum am arătat mai sus, calculele se pot reface,