Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei pesediști cu degetul pe trăgaci

Publicat in Arges Online, miercuri 25 aprilie 2012 ·

Mă ia cu frisoane când îmi imaginez ce se va întâmpla atunci când PSD va reveni la putere. Și nu mă gândesc la măsurile cu care sunt convins că sunt pregătiți oamenii lui Victor Ponta să scoată țara din criză, cu ajutorul prietenilor liberali și al antenelor conservatoare. Ci mă gândesc la amenințările din ce în ce mai străvezii pe care le proferează la adresa actualilor guvernanți, în frunte cu premierul Ungureanu. Astfel, în doar câteva zile, nu mai puțin de trei aleși ai partidului celor trei roze au proferat amenințări pentru care unii mai lipsiți de imunitate parlamentară ar cam pica în latura penalului. Primul a fost un deputat din Bârlad, care m-a făcut să îmi schimb impresia despre oamenii din orașul vecin cu locul meu de baștină, despre care credeam că sunt cu capul pe umeri. Adrian Solomon, că așa îl cheamă pe respectivul ales bârlădean, l-a amenințat pe MRU că va avea soarta lui Aldo Moro. Adică să fie asasinat de Brigăzile Roșii, grupoare teroristă italiană care l-a omorât pe omul politic Aldo Moro acum vreo 35 de ani. Apoi vine rândul lui Ponta, care, după ce îi impune silenzio stampa colegului său, o comite și el, spunând despre actualii guvernanți că nici dacă-i împuști nu e suficient. Probabil el se gândea la torturi mai rafinate, sau poate o fi vorbit cu tatăl său politic, Ion Iliescu, să mai cheme o dată minerii, buni la omorât intelectuali, cum s-a întâmplat în 1990 și în 1991. Și ultima, dar mai mult ca sigur nu și cea de pe urmă declarație de genul ăsta vine de la fosta amazoană a lui Vadim și președintă a fan-clubului Free Nicolescu de acum un an și ceva, Olguța Vasilescu. Ea spune că în alte vremuri același Mihai Răzvan Ungureanu ar fi fost împușcat pentru trădare. Să fie oare un deziderat pesedist reintroducerea pedepsei cu moartea prin împușcare sau o fi excesul de lecturi național-comuniste sau fasciste, din vremea când oamenii lui Len

Articolul in Arges Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine Dacian Dragoș, universitarul numit de Nicușor Dan judecător la Curtea Constituțională. Este autorul unei demisii cu scântei

HotNews acum o ora
Profesor universitar la UBB, Dacian Dragoș a fost numit marți judecător la CCR în locul Liviei Stanciu. Profesorul Dacian Cosmin Dragoș este o personalitate recunoscută în domeniul dreptului administrativ și european, beneficiar al prestigioasei bur

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum 32 minute
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

Consiliul Concurenței analizează preluarea magazinelor La Cocoș de către Grupul Schwarz

Ziua Constanta acum 2 ore
Grupul Schwarz operează, în România, rețelele de magazine Kaufland și Lidl, fiind astfel prezent pe piața comerțului cu amănuntul de produse de consum curent, preponderent alimentare. Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care grupul Schw

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum 35 minute
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 2 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 4 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum o ora
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

Consiliul recomandă României „să înăsprească într‑o măsură considerabilă politica bugetară”

Adevarul acum 52 minute
Consiliul UE nu a inițiat sancționarea României pentru derapajul bugetar, după ce guvernul a adoptat pachetul de austeritate, dar i-a recomandat „să înăsprească într‑o măsură considerabilă politica bugetară”.

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 6 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/28°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/38°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/31°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

16°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°