Comisiile de sănătate şi muncă ale Camerei au aprobat, miercuri, cu unanimitatea membrilor prezenţi, un raport de adoptare a OUG 107/2010, referitoare la plata CASS de către pensionari, stabilind însă restituirea eşalonată a banilor, începând cu data adoptării OUG, nu de la decizia CC.
La şedinţa celor două comisii reunite au participat doar deputaţii din opoziţie, astfel încât cvorumul de şedinţă nu a fost întrunit.
De asemenea, de la şedinţa comisiilor au absentat miniştrii Sănătăţii şi Muncii, deşi aceştia fuseseră invitaţi.
Raportul adoptat miercuri urmează a fi trimis Biroului permanent al Camerei, care va stabili punerea acestuia pe ordinea de zi, plenul urmând să se pronunţe.
"Decizia noastră a fost aprobată în unanimitate, am dat raport de aprobare a Ordonanţei cu două modificări - cea solicitată de decizia CC, până la 740 de lei nu se mai impozitează - iar a doua prevedere - a restituirii banilor care au fost confiscaţi, impozitaţi neconstituţional, deci ilegal, în perioada scursă de la adoptarea Ordonanţei şi această restituire am propus să se facă eşalonat de la data publicării Ordonanţei în Monitorul Oficial până la sfârşitul anului în tranşe lunare egale, prin diminuarea viramentelor către CNAS, care a fost principalul beneficiar", a precizat preşedintele Comisiei de muncă, liberalul Victor Paul Dobre.
Dobre a admis că cele două comisii nu au avut cvorum de şedinţă.
Potrivit OUG 107/ 2010, persoanelor care beneficiază de pensii de peste 740 de lei li se reţine, de la 1 ianuarie 2011, 5,5% contribuţii de sănătate.
În mai multe judeţe, după intrarea în vigoare a acestei ordonanţe mii de pensionari cu pensii mai mari de 740 de lei au depus plângeri prealabile la casele judeţene de pensii, în care solicitau restituirea contribuţiei de sănătate de 5,5%, iar insti