Înlăturat (aparent) definitiv de la Vama Agigea, unde părea că ar fi domnit veşnic, Iulian Teşeleanu, fostul şef al Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, trezeşte un deosebit interes când vine vorba despre celebrul dosar Portul, care incriminează corupţia din porturile şi vămile constănţene. Cu un grup infracţional ce ar fi acţionat în perioada mai 2010 - martie 2011, procurorii DNA par să-l fi „sărit" la numărătoare pe Teşeleanu. Atât din numărătoarea persoanelor acuzate, cât şi cu privire la martori. În replică, fostul şef al Vămii Agigea spune că nu a fost chemat niciodată la DNA cu privire la controversatul dosar Portul.
Totodată, este foarte interesant faptul că perioada monitorizată de DNA în porturile şi vămile constănţene a început în aceeaşi lună în care s-a decis transferul disciplinar al lui Teşeleanu la Vama Galaţi. Ceea ce a părut iniţial o sancţiune disciplinară, anume mutarea lui Teşeleanu la Galaţi, ridică în prezent multe semne de întrebare apropiaţilor cazului Portul, iar mai multe voci se întreabă la acest moment dacă, nu cumva, veşnicul şef al Vămii Agigea ar fi fost protejat prin acest transfer. La rândul său, Iulian Teşeleanu precizează că nu s-a pus niciodată problema vreunei protecţii, el aflându-se în proces cu Administraţia Naţională a Finanţelor Publice. Singurele menţiuni care par să îl privească pe fostul şef al Vămii Agigea în legătură cu dosarul Portul sunt cele care apar în declaraţia intermediarului vamal Abed Ibrahim El Desouki Othman Ayoub, „insider" în Vama Agigea, care le-a relatat pe larg anchetatorilor DNA despre corupţia din porturile şi vămile constănţene, aşa cum a perceput-o el.
„Campioană la amenzi"
„Ştiu că urmare a unei asocieri între Pilcă Aurelian şi Marius Făinărea, iar ulterior prin cooptarea lui Bogatu Eugen şi Teşeleanu Iulian, au luat fiinţă o serie de societăţi, dar cea mai importantă era SC C