Judeţul Alba găzduieşte, în perioada 27-29 aprilie, prima ediţie a concursului de ecologie şi turism montan “Floare de Colţ”. Competiţia se va desfăşura în zona Lunca Largă şi Poiana Galdei şi este organizat de Clubul de Turism şi Ecologie „Beretele Albastre”, care activează în cadrul Colegiului Militar Liceal „Mihai Viteazul” din Alba Iulia.
Din componenţa clubului fac parte elevi militari coordonaţi de Darius Duriga. În cei doi ani de activitate, C.T.E. „Beretele Verzi” au derulat acţiuni umanitare, de ajutor pentru vârstnici, de protejare a mediului, de ecologizare şi ambientare, orientare în teren, pregătirea şi organizarea de tabere. Toate aceste activităţi au avut loc în regim de voluntariat.
Proiectul este finanţat de către Fundaţia Comunitară Alba prin programul YouthBank şi îi are ca principali parteneri pe Consiliul Judeţean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia şi Consiliul Local. Programul YouthBank este coordonat la nivel naţional de Asociaţia pentru Relaţii Comunitare în parteneriat cu Banca Comercială Română.
URL scurt: http://alba24.ro/?p=88433
Judeţul Alba găzduieşte, în perioada 27-29 aprilie, prima ediţie a concursului de ecologie şi turism montan “Floare de Colţ”. Competiţia se va desfăşura în zona Lunca Largă şi Poiana Galdei şi este organizat de Clubul de Turism şi Ecologie „Beretele Albastre”, care activează în cadrul Colegiului Militar Liceal „Mihai Viteazul” din Alba Iulia.
Din componenţa clubului fac parte elevi militari coordonaţi de Darius Duriga. În cei doi ani de activitate, C.T.E. „Beretele Verzi” au derulat acţiuni umanitare, de ajutor pentru vârstnici, de protejare a mediului, de ecologizare şi ambientare, orientare în teren, pregătirea şi organizarea de tabere. Toate aceste activităţi au avut loc în regim de voluntariat.
Proiectul este finanţat de către Fundaţia Comunitară Alba prin programul Youth