Lui Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, i s-au făcut cadou diploma de bacalaureat şi de licenţiat în ştiinţe economice. Nevasta i-o luase însă înainte. Elena Ceauşescu a intrat în noul an, 1966, ca membru al Consiliului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie.

În spiritul anilor '90, Gheorghe Maurer a declarat că-l cunoscuse puţin pe Nicolae Ceauşescu înainte de-a lua puterea. Dar că apreciase dorinţa acestuia de-a învăţa. I-o revelase rugămintea lui de-a interveni pe lângă Gheorghe Gheorghiu-Dej să-i îngăduie continuarea studiilor.

Mai jos decât poporul muncitor

Contextul amintirii lui Maurer pare a fi obligaţia trasată comuniştilor de statutul partidului: aceea de „îmbogăţire" a cunoştinţelor politice şi a culturii generale. Dar, în 1957, prin legiferarea obligativităţii învăţământului de şapte clase, liderii partidului s-au găsit în inferioritate faţă de media educaţiei clasei muncitoare.

Ce-i drept, se luaseră din vreme măsuri de formare a cadrelor noi de conducere. Pentru rezerva de nădejde, cu recomandări speciale, s-a admis trecerea din învăţământul primar direct în facultate prin puntea unor „şcoli" de şase luni sau un an.

A fost şi cazul Mariei Bobu, ultimul ministru comunist al Justiţiei din România. Născută în 1925, după şcoala primară din satul buzoian de baştină şi stagiul de muncitoare la o fabrică de perii, a făcut Şcoala juridică, de un an, din Bucureşti. Suficient cât să fie unsă, întâi, judecător, apoi procuror.

Cu alt dosar bazat pe bune recomandări, a absolvit - în doi ani şi la fără frecvenţă -, Facultatea de Drept.

Meditaţii la Comitetul Central

Situaţia aceasta era aproape generală la nivelul nomenclaturii şi al angajaţilor din aparatul central de partid. Ca să-i mediteze pe aceştia pentru examene au fost aduşi, în sediul CC, profes