Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Drama unei minore din Alba: se prostitua de frica părinţilor care o băteau dacă nu făcea bani

Publicat in Adevarul, miercuri 25 aprilie 2012 ·

Curtea de Apel Alba Iulia a făcut publică motivarea sentinţei prin care s-a respins recursul părinţilor proxeneţi din Blaj, Gheorghe Voina şi Maria Voina, la decizia Tribunalului de arestare preventivă pe 29 de zile. Motivarea judecătorilor scoate în evidenţă detalii şocante cu privire la abuzurile celor doi soţi asupra copiilor.

Soţii Voina sunt acuzaţi de trafic de persoane şi trafic de minori pentru cerşetorie, viol şi incest. Aceştia îşi obligau cei patru copii pe care îi aveau în grijă, dintre care trei minori, să practice cerşetoria în zona municipiilor Blaj, Alba Iulia şi Orăştie - Simeria, în special în gări. În plus, bărbatul îşi viola ambele fiice. Din motivare rezultă că în cazurile în care fata minoră nu reuşea să adune suficienţi bani din cerşetorie se prostitua pentru a scăpa, astfel, de bătaie.

Principalele precizări din motivarea judecătorilor. Iniţialele V. G. şi V. M. sunt ale soţilor Voina Gheorghe şi Voina Maria:

„Pe rol se află soluţionarea recursurilor declarate de inculpaţii V.G. şi V.M. împotriva Încheierii penale nr.12 din 05 Aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Alba- Secţia penală în dosar nr. 3193/107/2012. La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă inculpaţii recurenţi aflaţi în stare de arest preventiv în CRAP Alba şi asistaţi de avocat I.M. Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care întrebaţi fiind de către instanţă inculpaţii recurenţi susţin că sunt de acord cu apărătorul desemnat din oficiu. Instanţa pune în vedere inculpaţilor recurenţi că au posibilitatea să dea câte o declaraţie în faţa instanţei de recurs sau se pot prevala de dreptul la tăcere.

Inculpaţii recurenţi, având pe rând cuvântul susţin că doresc să dea câte o declaraţie în cauză, procesele verbale fiind ataşate separat la dosar. Reprezentanta DIICOT, depune la dosa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 57 minute
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 2 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

FOTO+VIDEO. UPDATE. Știri Constanța O fetiță de 11 ani a murit în urma unui tragic accident în Lipnița. Alte 4 victime au fost rănite

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 4 iulie 2025 Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța a fost sesizat, prin apel la numărul 112, despre producerea unui accident rutier în localitatea Lipnița, județul Constanța Potrivit reprezentanților SAJ Constanța, în accidentul ru

Ilie Bolojan: Problema pensiilor speciale va fi abordată în pachetul legislativ următor

Mediafax acum 59 minute
„Cel mai târziu în pachetul doi sau trei. Vom ataca și problema pensiilor speciale, pentru că nu doar că este un jalon, deci o obligație în raport cu Comisia Europeană și cu finanțările pe care le primim și este pur și simplu o necesitate socială”,

Ministrul Mediului, despre dezastrul de la Salina Praid: Şeful de la Apale Române ar putea fi schimbat săptămâna viitoare / Sunt o grămadă de instituţii care, din păcate, au aşteptat să se întâmple un dezastru

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat, vineri seară, că au fost emise note de constatare ale Corpului de control al premierului cu privire la situaţia de la Salina Praid, iar şeful de la Apel

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum o ora
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 12 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum 2 ore
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 4 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum o ora
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Vremea

București
acum

34°
vin.

19°/36°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

32°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

31°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

33°
vin.

17°/35°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

37°
vin.

17°/37°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°