Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a declarat, miercuri, la Curtea de Apel Bucureşti, că de vineri începe prezentarea sesiunii estivale la un club local, precizând că anul acesta nu vor mai veni brazilience pentru că "sunt scumpe", dar că ar putea aduce "negrese din Madagascar".
Radu Mazăre s-a prezentat, miercuri, la Curtea de Apel Bucureşti, unde instanţa urmează să îl audieze în dosarul în care edilul este acuzat, alături de alte persoane, între care şi Cristi Borcea, de fapte de corupţie în legătură cu terenuri.
Întrebat, înainte de intrarea în sala de judecată, ce a pregătit pentru tineri de 1 Mai, Radu Mazăre a spus că festivităţile vor începe încă de vineri, când la un club din Constanţa se va face prezentarea pe larg a sesiunii estivale.