UDMR va avea, în acest an, în judeţul Covasna, cei mai mulţi candidaţi pentru alegerile locale din ultimii 22 de ani, Uniunea nominalizând candidaţi pentru funcţiile de primar în 40 de localităţi, potrivit Mediafax.
Preşedintele UDMR Covasna, Tamas Sandor, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că Uniunea va avea candidaţi pentru funcţiile de primar în 40 de localităţi din cele 45 din judeţ, mai exact nu avea candidaţi doar în cele cinci localităţi din zona Întorsurii Buzăului, unde locuiesc preponderent români.
"În judeţul Covasna, până în prezent nu am avut niciodată aşa de mulţi candidaţi pentru funcţiile de primar", a spus Tamas, menţionând că la alegerile din 2008 Uniunea a avut candidaţi în 35 de localităţi.
Potrivit sursei citate, UDMR are candidaţi pentru funcţiile de primar şi în localităţi unde proporţia maghiarilor nu atinge 50 la sută, precum Belin (30 la sută maghiari), Hăghig (28 la sută) sau Vâlcele (nouă la sută).
De asemenea, a spus Tamas, UDMR are 662 de candidaţi pentru funcţiile de consilier local, 38 pentru consilieri judeţeni, iar el este candidat la şefia Consiliului Judeţean.
"Avem liste complete de candidaţi pentru 40 de unităţi administrativ-teritoriale, plus CJ Covasna", a menţionat el, adăugând că UDMR este "singura formaţiune politică" din judeţ ale cărei liste de candidaţi conţin 105 tineri, sub vârsta de 35 de ani.
Tamas Sandor a subliniat că targetul electoral al UDMR Covasna este câştigarea celor 40 de funcţii de primar şi a cel puţin două treimi din locuri în CJ Covasna.
"Am încheiat un ciclu politic în care, de foarte multe ori, am avut un discurs contrar celorlalte partide. De acum încolo, însă, mergem pe drumul nostru. Desigur, vom fi atenţi la mesajele celorlalte partide, dar nu ne vom ocupa de problemele lor. Dacă este pace, răspundem cu pace şi vom răspunde cu pace până când n