Domnul Paleologu junior dă o declaraţie în stilul care începe să-l consacre. Mereu pe muchia băşcăliei, împingând curajul, când se preface critic, atât cât să placă adversarului şi să nu-şi supere aliatul. Se vrea bine cu toţi şi-i iese. Nu pleacă din PDL fiindcă asudă la o carieră politică pe care nu vrea s-o compromită. Plecând s-ar dovedi traseist. Sunt conştient, zice fostul liberal devenit fără griji de şifonare a personalităţii, portocaliu, că voi plăti idioţeniile altora, hoţiile altora. Şi mai înşiră nişte deconturi pe care le va achita, bietul, în mod nedrept. Haida-de! Micul Paleologu, mic mereu în comparaţie cu ilustrul său tată, îşi confecţionează cu abilitate şi o vizibilă ştiinţă a parvenirii, călcând pe principii şi chiar pe morminte, o carieră aducătoare de bani şi putere. Toader al lui tat-su a stat, cu sărut-mâna, pe la uşi pesediste înalte (mă refer la Ion Iliescu în vremea preşedinţiei sale) pentru a ciupi un post înalt. Fostul consilier prezidenţial Octavian Ştireanu îşi aminteşte scene jalnice avându-l ca erou pe cel care azi zice că nu vrea să-şi compromită cariera politică prin traseism. A stat şi pe la alte uşi, obţinând postul de ambasador şi văzându-se, fără merite care să-l recomande, ministru al culturii. I-a complimentat şi apoi trădat pe toţi. Printre scaunele liberalilor se hârjonea puşti, îmi povestea cândva Crin Antonescu. A crescut aici şi a scuipat îndărăt, peste umăr. Ce le-a făcut liberalilor care i-au dat infinit mai mult decât ar fi meritat, ştim. Trădarea a fost jegoasă. Juniorul se ţine, ca un căţel cu miros antrenat, după osul învelit cu carne rumenită. De ce rămâne în PDL? Pentru că, intrând în jocul lui de farsor simpatic, vesel copil de casă, l-au votat în conducerea partidului de parcă participau la un joc amuzant de societate, apoi, tot în glumă parcă, l-au propus candidat la primăria sectorului 1. Da, mi-a spus ci