Şefii Google, Larry Page şi Eric Schmidt, regizorul James Cameron şi alţi oameni de afaceri americani s-au asociat într-un proiect extrem de ambiţios, aproape utopic: vor să extragă metale preţioase, cum ar fi platina, de pe asteroizii din jurul Terrei, scrie Daily Mail.
Joint-venture-ul „Planetary Resources” (Resurse planetare) se va concentra iniţial pe producerea şi vânzarea unor roboţi spaţiali „low-cost”, care să studieze asteroizii. Roboţii ar urma să fie funcţionali în doi ani, scrie Daily Mail.
Apoi, în cinci până la zece ani, Page, Schmidt şi Cameron vor ca roboţii spaţiali să extragă minerale de pe miile de asteroizi apropiaţi de Terra. Un asteroid de 30 de metri în diametru poate conţine platină în valoare de 38 de miliarde de euro, a declarat un purtător de cuvânt al „Planetary Resources”. Pe lângă minerale, roboţii spaţiali vor să extragă şi apa găsită în asteroizi, care ar urma să fie folosită pentru misiunile ulterioare ale NASA.
Reprezentanţii companiei spun că „Planetary Resources” nu va da randament imediat, ci pe termen lung. Ei spun că abia peste zeci de ani vor putea crea mine pe asteroizi, de unde să extragă cantităţi impresionante de platină şi alte minerale rare.
„Dacă veţi consulta istoria, veţi vedea că oamenii au făcut cele mai mari investiţii în explorare şi transport datorită resurselor minerale. Iar toate resursele pe care le deţinem pe Pământ se află în cantităţi aproape infinite în spaţiu”, a declarat co-fondatorul companiei, Peter Diamandis.
Deocamdată, Diamandis nu a precizat câţi bani s-au strâns pentru proiectul „Planetary Resources”, dar a precizat că, pe lângă Page, Schmidt şi Cameron, mai contribuie financiar un fost inginer de la Microsoft, dar şi un fost angajat al Google.
Daily Mail scrie că deficitul de resurse de pe Pământ a făcut să crească inflaţia şi să izbucnească mai mult