Comunele înstărite din România au stabilit ca în fiecare an să existe o zi mai deosebită decât celelalte din cursul anului. Această zi (sau zile, acolo unde primarii au această „putirinţă”!) este decretată pompos „Ziua Comunei”, străduinţa maximă fiind aceea de a se evidenţia prin manifestări diverse, obiceiurile, tradiţiile şi modul de viaţă al locuitorilor, totul la un superlativ absolut. Acest deziderat este în prezent respectat într-un număr considerabil de comune din România. Manifestările care au loc în zilele decretate ca sărbători ale comunelor au degenerat de la an la an în manifestări cabotinice, care au dus sărbătorile în derizoriu. Un virus cumplit a pătruns în spiritul manifestărilor, degradându-l şi transformându-l într-un vector politicianist.

Primarul şi gaşca lui

Regula este aceeaşi pentru toate comunele: festivităţile au loc pe stadionul comunei, construit în ultimii ani, pe un teren de fotbal aflat lângă o şcoală sau pur şi simplu pe ţarină fără muşuroaie de la marginea satului. Acolo se ridică o scenă, accesorizată invariabil cu formula: „Ziua Comunei „X”. Se menţionează ziua, luna, anul şi eventual se adaugă o urare sau un îndemn heirupist cu iz de patriotism local. La cele două margini ale scenei sa găsesc obligatoriu cele două boxe de serviciu, extrem de impunătoare şi pregătite pentru a răspândi decibelii necesari pentru cucerirea publicului. Când terenul de fotbal este full de săteni, pe scenă apare cu pompă deosebită, gaşca primarului. Aceasta este o gaşcă de esenţă pură, având în componenţa ei doar oamenii din staff-ul primarului şi fără nicio excepţie pe liderii de la centru ai formaţiunii politice care îl are drept reprezentant în comună pe primar, sau, pe primăriţă. Gaşca urcă pe scenă maiestuos în şir indian, ocupând locuri bine stabilite, într-o ordine descrescătoare, de la ştabii partidului, până la simpli