Felix Dzerjinski nu a avut alt scop în viaţă decât servirea necondiţionată a unei revoluţii totale, un apocalips social menit să salveze umanitatea.

A făcut închisoare în timpul ţarismului. A fost cel care a cerut insistent, imediat după lovitura de stat bolşevică, înfiinţarea Comisiei Extraordinare de Luptă împotriva Contrarevoluţiei: "Este război acum, ducem o luptă necruţătoare, până la capăt. Viaţă sau moarte! Cer constituirea unui organ necesar reglării de conturi cu duşmanii revoluţiei". S-a instalat în clădirea Cekai, a participat personal la scene îngrozitoare, s-a contopit cu instituţia pe care a pus-o pe picioare. A creat o tradiţie a neînduplecării, a neîndurării, a vigilenţei maniacale, a crimei de stat ridicată la rang de virtute politică.

În februarie 1920, l-a interogat chiar el pe marele filosof Nikolai Berdiaev care avea să-şi amintească de acel lugubru episod în autobiografia sa publicată în exil. "Avea ochii cenuşii, înnouraţi şi melancolici", nota autorul "Noului ev mediu". La interogatoriu a participat şi Lev Borisovici Kamenev, membru al Biroului Politic, cumnatul lui Troţki, precum şi Viaceslav Menjinski, cel care avea să preia conducerea Cekăi după moarte lui Dzerjinski în 1926. Acuzat de complot, Berdiaiev a oferit o serie de explicaţii pentru opoziţia sa, morală, religioasă şi filosofică, în raport cu bolşevismul. Ce-l va fi salvat pe filosof rămâne un mister. Se prea poate ca Felix de Fier să-şi fi amintit de propriul său zel religios de-odinioară. Oricum, portretul făcut de Berdiaiev merită reţinut: "Dzerjinski dădea impresia unei persoane complet sinceră şi convinsă. Era un fanatic. Era ceva îngrozitor în el… În trecut, voise să devină călugăr catolic, şi-a transferat apoi credinţa înspre comunism". În finalul discuţiei cu Berdiaiev, şeful Cekăi a murmurat: “Poţi fi materialist în teorie şi idealist în viaţă ori, inv