● Dan Coman, Parohia, Editura Cartea Românească, 2012.
După romanul Irezistibil, publicat acum doi ani, Dan Coman, cunoscut mai degrabă ca poet, revine cu o carte inclasificabilă ca gen, un hibrid între poezia pe care a scris-o din 2003 încoace şi proza de care pare atras în ultimul timp. Ceea ce pentru unii ar putea părea, poate, un mic pas în lateral, mie, care am avut cîteva reţineri nu atît în ceea ce priveşte prozele, cît structura romanului precedent, mi se pare un mare pas înainte. Cred că în Parohia, Dan Coman îşi valorifică şi calităţile de poet, şi pe cele de prozator, reuşind să combine şi să dozeze, echilibrat şi discret, necesarul narativ şi predispoziţia spre observaţie a prozei cu caracterul eliptic şi liric al poeziei, astfel încît că nu pară că lipseşte nimic din ceea ce ar putea îmbogăţi povestea cărţii şi sensurile ei. Scrisă, astfel, la limita celor două genuri, placînd percepţiile poematice pe suspansul povestirii, alunecînd, la nevoie, mai mult într-o parte sau în cealaltă, cartea capătă o stranietate aparte şi îşi conturează propriile coduri. Chiar dacă, citind-o fără să ştiu exact ce tip de text citesc, prins între mirajele celor două formule care, fie alternează, fie se suprapun, m-am gîndit şi la alte cărţi crescute în limbul dintre genuri: la Zenobia lui Gellu Naum, la De ce fierbe copilul în mămăligă al Aglajei Veteranyi şi chiar la Şi Hams şi Regretel de Matei Florian.
DE ACELASI AUTOR Bilanţ 2012 Cel mai rapid roman din lume Conjuraţia Eminescu (II) Inocenţa. Roman & muzeuVagul şi ambiguul sînt elementele care domină această carte, construită deopotrivă ca monografia subiectivă a unei aşezări rurale ardelene nenumite, dar şi ca povestea maturizării tîrzii, la treizeci de ani, a băiatului cel mare al preotului din sat. Nici timpul cînd se petrec cele istorisite nu este clar conturat. Este vorba, în mod cert, de perioada c
