UPDATE: Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ vor sesiza, joi, Tribunalul Bucureşti, cu propunerea de arestare preventivă a vicepreşedintelui ANRE Eugen Georgescu - reţinut miercuri în dosarul exploziilor de la Sighetu Marmaţiei, potrivit Mediafax.
Procurorii îl acuză pe Georgescu de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, instigare la fals în înscrisuri oficiale şi ucidere din culpă.
-----
Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Eugen Georgescu, a fost reţinut, miercuri, de procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ, în dosarul exploziilor de la Sighetu Marmaţiei, potrivit Mediafax.
Citeşte şi Cine va plăti penal pentru explozia de la Sighetu Marmaţiei
Potrivit procurorilor, din probatoriul administrat până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat că, în calitate de director general al Agenţiei Naţionale de Reglementare în Energie, respectiv şef al Departamentului control şi protecţia consumatorilor, în perioada 2007 – mai 2009, având atribuţii de serviciu constând în organizarea, coordonarea şi verificarea rapoartelor privind controalele efectuate de către agenţii A.N.R.E. din teritoriu, şi-a îndeplinit cu ştiinţă în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu.
Concret, procurorii afirmă că Georgescu nu a luat măsurile prevăzute de lege şi propuse de agenţii constatatori, referitoare la suspendarea licenţelor şi autorizaţiilor eliberate inculpatei SC BERG SISTEM GAZ SA, cu toate că, atât în cursul lunii noiembrie 2007, cât şi în cursul anului 2008, a fost sesizat de către subordonaţii săi. Aceştia au efectuat controale la această firmă şi, cu privire la neregulile grave constatate l-au informat pe Eugen Georgescu.
"Cu toate acestea, în cursul lunii iunie 2008, Geo