Martori mi-s cititorii că n-am cântărit niciodată personajele publice după apartenenţa religioasă ori etnică, dar şi că am exprimat adesea şi cuvinte elogioase pentru concetăţenii maghiari. Le-am apreciat, de pildă, solidaritatea şi eficienţa. Am putut înţelege chiar şi măsuri segregaţioniste impuse de UDMR partenerilor de guvernare. Bunăoară, am crezut în legitimitatea dorinţei maghiarilor de a avea propriul teatru, fiindcă nu directorii români făceau repertoriul trupei Szigligeti Ede şi nu spectatorii români îi formau publicul. Le-am acceptat, aşadar, dreptul de a-şi vorbi limba, de a-şi conserva şi promova tradiţiile şi cultura.
O recentă declaraţie a secretarului general UDMR Kovacs Peter mi-a atras atenţia, însă, la fel de strident ca ambiţia înfiinţării Universităţii de Medicină şi Farmacie maghiare contrar legilor civile şi universitare. "Până în 2030, scopul nostru este ca maghiara să fie limbă oficială regională", a spus udemeristul, stârnindu-mi o justificată, zic eu, opoziţie.
În ce priveşte UMF-ul maghiar, nu cred că se întemeiază pe nevoia unei mai bune comunicări pacient-medic, pentru că Zsuzsa nu-i va spune niciodată în ungureşte doctorului Horvath că suferă de "displazie chistică mamară bilaterală", ci că o dor ţâţele (dacă e în vârstă şi de la ţară) ori sânii. Or, dacă tot a supt limba odată cu laptele mamei, medicul o va înţelege şi fără să fi disecat anatomia în ungureşte. Concluzia? Viitorii medici, asistente şi laboranţi vor să comunice pur şi simplu exclusiv ungureşte între ei, chestie fără legătură cu bolnavii, la fel cum dascălii lor se vor conferenţiari, profesori, decani şi rectori pe "merite" etnice, nu profesionale.
La fel e şi cu oficializarea limbii maghiare în plan regional. La bani mărunţi, aş întreba cine ar trasa şi pe ce criterii regiunea unde maghiara să fie oficială, dar n-o fac, pentru că nici la baza acestui
