Cele mai bune patru echipe din ţară la polo pe apă se întâlnesc în această săptămână la Oradea, în primul turneu final al Superligii Naţionale.
În prima etapă, desfăşurată marţi, Dinamo a câştigat primul meci al zilei, impunându-se în faţa tinerei echipe a Crişului Oradea cu scorul de 12-2. Ca urmare a acestui rezultat, Dinamo a adunat 71 de puncte în clasament iar Crişul a rămas cu 31 de puncte.
În meciul al doilea al primei zile, campioana CSM Digi Oradea s-a impus la două goluri diferenţă în faţa Stelei, în cadrul primului turneu final al Superligii Naţionale. Orădenii au început bine jocul, cu două goluri reuşite de Kadar şi Csaszar, în timp ce Steaua a reuşit să înscrie doar prin Cristescu din penalty. Campionii au câştigat şi a doua repriză după reuşitele lui Diaconu şi Andrei Creţu.
Ultimele două sferturi ale partidei au fost mai echilibrate, Steaua apropiindu-se la un gol de adversari (4-3 în sfertul trei şi 5-4 în ultima repriză) graţie unei apărări bune, susţinută şi de intervenţiilor portarului Mihai Drăguşin. Finalul a aparţinut însă orădenilor, Busilă şi Chioveanu fiind cei care au pus capăt speranţelor steliste. După acest meci, CSM Digi Oradea ajunge la 85 de puncte în clasament, în timp ce Steaua ocupă în continuare locul trei cu 64 de puncte.
Rezultatele şi marcatorii primei etape
Dinamo Buc. - Crişul Oradea 12-2 (4:2, 3:0, 1:0, 4:0)
Dinamo: Petru Ianc 3, George Georgescu 2, Alexandru Matei 2, Szilard Demeter 1, Ionel Necşulescu 1, Eduard Ciobanu 1, Teohari 1, Adrian Enescu 1.
Crişul Oradea: Olcean 2 (pen)
CSM Digi Oradea - Steaua 7-5 (2:1, 2:0, 0:1, 3:3)
CSM Digi Oradea: Andrei Creţu 2, Diaconu 1, Kadar 1, Csaszar 1, Chioveanu 1, Buşilă 1.
Steaua: Cristescu 2 ( 1 pen), Cotrău 1, Pavel Popescu 1. Toacă 1.
Clasament
1 CSM Digi Oradea 85 p
2 Dinamo Bucureşti 71 p
3 Steaua Buc