Deputatul Călin Potor atrage atenţia asupra modului în care administraţia locală din Alba Iulia a atribuit serviciul de deratizare, dezinsecţie şi dezinfecţie al municipiului. Contractul încheiat cu firma din Ploieşti “Coral Impex” este, în opinia liberalului, unul ilegal, parafat pe criterii de clientelă politică, mai ales că, după cum susţine deputatul, unul dintre consilierii locali ai PDL care au aprobat contractul ar avea relaţii de prietenie cu unul dintre directorii firmei respective.
Călin Potor consideră că valoarea contractului este una imensă – 220.000 de euro, mai ales dacă facem o comparaţie cu oraşul Cluj-Napoca (mult mai mare), care plăteşte 230.000 de euro aceleiaşi firme “Coral Impex”.
Vă prezentăm comunicatul făcut public de Călin Potor:
“Actuala administrație portocalie a municipiului Alba Iulia nu face decât să dovedească, în fiecare zi, un dispreț total față de cheltuirea banului public. Un dispreț dublat de cadourile făcute clientelei politice, abil mascate prin contracte și licitații trucate. Și nu vorbim de sume nesemnificative ci de sute de mii de euro, iar în unele cazuri de milioane de euro.
Vreau să semnalez încă un caz în care banii publici sunt direcționați către firmele de partid. În acest an, administrația locală din Alba Iulia a semnat un contract de deratizare, dezinsecție și dezinfecție cu o firmă din Ploiești,
În primul rând, valoarea contractului este imensă. Spre comparație, municipalitatea din Cluj-Napoca plătește 230.000 de euro pentru aceleași acțiuni de deratizare și dezinsecție. Culmea că dă bani aceleiași firme. În condițiile în care Clujul este de vreo cinci ori m