In timp ce Victor Ponta vorbeste despre impuscaturi, iar Roberta Anastase despre “bona filipineza” a primului, campania de sustinere a candidaturii lui Nicusor Dan la primaria capitalei isi continua cu incapatanare drumul spre pragul de 36.000 de semnaturi.
Comparat cu cei doi politicieni de frunte, Nicusor Dan pare un adolescent boem aflat in treaba, laolalta cu toti cei care il sustin, de la Andrei Plesu la rockerii de la Urma. Dar e vorba mai putin de inadaptare, ci mai mult de disperare. O disperare nascuta din cel mai nociv monopol care se manifesta astazi in Romania: monopolul pe politica.
Tinerii romani “nu stiu care este rolul lor in societate si simt o presiune publica sa nu-si asume un astfel de rol”. Aceasta este propozitia-cheie a unui studiu publicat la inceputului lui 2012 (finantat de CEE Trust) si relativ ignorat la acea vreme. Studiul mai constata ca “multi tineri nu sunt interesati de monitorizarea si corectarea devierilor institutiilor statului”. In contextul Romaniei, unde participarea activa la viata politica este blocata, acesta reactie este fireasca. Cum naturala este si lipsa de incredere a tuturor in institutiile democratice (parlamentul, guvernul, presedintia si partidele politice au cea mai scazuta rata de incredere), in timp ce Armata si Biserica, institutii nedemocratice chiar prin modul lor de organizare, sunt cele mai credibile.
Mutarea frecventa a parlamentarilor dintr-un partid in altul (s-a ajuns chiar la stabilirea unor recorduri incredibile, cum este cel al deputatului Florentin Gust care a schimbat in 6 saptamani trei partide) este dovada cea mai clara ca in Romania nu mai exista partide in acceptiunea clasica, ci o casta politica scindata in doua mari grupuri care functioneaza dupa aceleasi reguli de aur: o mana spala pe alta si corb la corb nu-si scoate ochii.
Nu exista principii ide
