Parlamentarii bulgari au aprobat în prima lectură propuneri de amendamente legislative care permit creşterea limitei de viteză pe autostrăzi de la 130 la 140 kilometri pe oră, relatează site-ul Novinite.com.
"Vrem să creştem limita de viteză, din cauza noilor autostrăzi aflate în construcţie şi a drumurilor noi, de înaltă calitate. Restricţiile existente vor fi menţinute pe porţiunile de drum care prezintă riscuri", a anunţat Liliana Pavlova, ministrul Dezvoltării Regionale.
Formaţiunile de opoziţie Coaliţia Albastră (dreapta) şi Partidul Socialist bulgar (stânga) au criticat dur creşterea limitei de viteză pe autostrăzi.
În opinia lor, această modificare legislativă va conduce la sporirea accidentelor rutiere şi a victimelor. De asemenea, cele două formaţiuni de opoziţie au subliniat că bilanţului victimelor accidentelor rutiere, care a înregistrat o scădere în ultimii zece ani în Bulgaria, va reveni la niveluri "nefavorabile".
Ministerul bulgar de Interne a respins iniţial idee creşterii limitei de viteză pe autostrăzi. Ulterior, ministrul Ţvetan Ţvetanov a precizat că noua măsură se va aplica numai pe anumite porţiuni ale unor austostrăzi.

În opin