Mă zăpăceşte de vreo lună un tip care-mi spune că mă atrage-fascinează cu investiţia pe piaţa de capital. Întîi am rîs. Eu nu am mai luat salariu de vreo două luni, iar cînd îl iau, nu ştiu, şi cînd îl iau, îl dau celor cărora le datorez bani. Dar taurul de la telefon habar nu are de căderile mele psihice şi de bancomat. Nici o bănuială n-are taurul. Apoi, spun răspicat că nu mă interesează povestea. A, zice şmecheraşul, nu vă interesează că nu aţi intrat niciodată în acest joc. Dom’le, am pierdut averi, Doamne, iartă-mă, m-am săturat de speculaţii! Urlu. Cum, dom’le, dar nu e speculaţie! Mergi la sigur. Să mori tu că merg la sigur? Da! Şi ne înfierbîntăm la telefon mai rău decît dacă am fi la bursă. Mă îndoaie, mă prinde prin metrou unde nu pot vorbi că mă aude lumea şi îmi strecoară că mă sună din nou. Nu vreau! A, nu vreţi, dar lăsaţi-mă să vă povestesc.
DE ACELASI AUTOR Oh, porcule, cît de mult ţi-am dus dorul! Piaţa duminica de dinainte de Crăciun Vizavi de Eneida Vai de oasele noastre! Sîntem urşiDisperat, închid. Revine pe alt număr. Şi-mi fixează întîlniri pe telefon, dar nu mă interesează, dar staţi, de ce vă enervaţi, daţi-mi o şansă – zice cu gura mică. Nu vreau, m-am păcălit, am păcălit în viaţa asta, nu mai vreau! Nu mai vreau! Dar nu ştiţi ce pierdeţi, dar nu ştiţi că veţi cîştiga atît şi atît pe zi. Nu vreau! M-a slăbit de Paşti. Mă trezesc ieri iar cu telefon. Sînt şeful cutare de la firma cutare. În ce stadiu aţi ajuns cu discuţia avută cu colegul meu? Care coleg? Despre piaţa de capital. Bă, nu vreau să vă spun că nu mai puteam. Să vă bag în Paştele mamilor voastre cu pieţele voastre de capital. Nu vreaaaaau! Urlu. Închid telefonul. Urmarea? Iar sună. De ce vă enervaţi? Chiar nu vă daţi seama că este în interesul dumneavoastră? Cum puteţi da cu piciorul... Îi spun aiurea că sînt sărac, că n-am salariu, că am fost un prost viaţa întreagă.
