Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A lovit un polițist și a scăpat de pușcărie

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 25 aprilie 2012 ·

Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova l-au condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pe tânărul care, în mai 2009, a lovit un agent de poliţie cu BMW-ul pe care îl conducea. Iniţial, Tribunalul Dolj îl condamnase pe şofer la șapte ani de puşcărie.

Craioveanul Iulian Jumolea, de 26 de ani, a fost trimis în judecată în noiembrie 2009, alături de alte patru persoane - Alexandru Jumolea, Efrim Toader, Marian Olaru şi Gabriel Cîrciumaru, toţi din Craiova. Cei cinci au fost acuzaţi de ultraj, loviri şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, după ce, în mai 2009, au provocat un scandal într-o discotecă din localitatea Botoşeşti-Paia.

Scandalul a fost anunţat prin 112 de un paznic comunal, iar la adresa indicată s-a dus agentul de poliţie Gheorghe Liviu Moină, ajutorul şefului de post de la Postul de Poliţie Botoşeşti-Paia. Poliţistul i-a găsit pe patru dintre scandalagii în faţa discotecii, certându-se şi lovind unul dintre paznicii comunali. Agentul a coborât din maşină şi i-a somat pe tineri să se oprească, însă aceştia l-au lăsat pe paznic şi au sărit într-un BMW, care a demarat în trombă către omul legii. Poliţistul a încercat să se ferească din calea maşinii, însă a fost acroşat cu partea stânga - faţă a BMW-ului şi aruncat în şanţ. S-a ridicat, a tras un foc de armă în aer, după care a mai tras trei gloanţe în direcţia BMW-ului care se îndepărta. Ulterior, maşina cu care fugiseră tinerii a fost blocată de poliţişti în trafic, în comuna Breasta. S-a stabilit că maşina era condusă de Iulian Jumolea, iar Alexandru Jumolea, Toader şi Olaru erau pasageri. Acesta din urmă fusese rănit în mâna stângă de unul dintre gloanţele trase de poliţist.

Ancheta în acest caz a fost preluată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, care a stabilit că, iniţial, altercaţia a izbucnit în discotecă între C

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ „Foarte nemulțumit” de Putin, Trump amenință Rusia cu „tarife severe” dacă nu ajunge la un acord cu Ucraina și a dat un termen

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele Unite vor impune „tarife foarte severe” Rusiei, în 50 de zile, dacă nu se va ajunge la un acord care să pună capăt războiului din Ucraina, relatează Reuters, Sky News și The Guardian. Ală

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum o ora
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 25 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum o ora
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Titularizarea 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. Lista posturilor vacante, sub semnul întrebării

Adevarul acum o ora
Aproape 40.000 candidați care au trecut cu bine inspecția/proba practică sunt așteptați marți, 15 iulie 2025, să susțină proba scrisă a concursului de Titularizare 2025. Este vara în care lista posturilor vacante este mai incertă ca niciodată.

Trafic blocat pe DN2, Suceava, după ce un microbuz şi un camion s-au ciocnit / Cinci persoane au fost rănite urmând să fie transportate la spital

G4Media acum 22 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cinci persoane au fost rănite, luni seară, după ce un microbuz şi un camion s-au ciocnit, pe DN 2, în judeţul Suceava, toate victimele urmând să fie transportate la spital. Traficul rutier este bloca

Trump se declară „foarte dezamăgit” de Putin și amenință Rusia cu taxe vamale de 100%

Mediafax acum o ora
„Vom aplica taxe foarte severe dacă nu ajungem la un acord în 50 de zile, taxe de aproximativ 100%, le numiți taxe auxiliare, știți ce înseamnă asta”, mai spune Trump, potrivit The Guardian. El repetă că este „foarte dezamăgit” de președintele Rusie

Nicuşor Dan spune că Franţa joacă un rol esenţial în apărarea Flancului estic al NATO: „Inclusiv prin conducerea Grupului de luptă desfăşurat pe teritoriul României”

Adevarul acum 10 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat luni, la recepţia organizată la București de Ziua Naţională a Franței, că această țară joacă un rol esenţial în apărarea Flancului estic al NATO, inclusiv prin conducerea Grupului de luptă desfăşurat pe teritoriul

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 3 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Vremea

București
acum

33°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/27°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°