Ia să vedem dacă ghiciţi cine a scris aceste adevăruri pe care vi le spun şi eu aicea de cinci ani: „Bucureştii de azi este un oraş cu totul şi cu totul altul decît vechea cetate. Aproape nimic din ceea ce era n-a mai rămas. Ici-colo cîte o biserică; într-un colţ al oraşului modern o clădire în stilul veacului trecut, albă cetăţuie care cuprindea odată multe bogăţii şi îmbielşugată viaţă. Încolo, viforul vremurilor nouă a ras totul; trăim acum pe un cimitir: oraşul nou fierbe şi se zbuciumă pe vetrele risipite ale părinţilor“. Vedeţi că n-aţi ghicit? Nimeni altul decît Mihail Sadoveanu.
DE ACELASI AUTOR Johnny Morţi şi manechine Un caz de mutilare Portarul şi rubinulDespre relaţia scriitorului cu acest oraş, pe care cred că nu l-a socotit niciodată ca al lui, am mai scris, în legătură cu romanul său Oameni din lună, şi am să mai scriu, cînd am să pot identifica toate locuinţele prin care a trecut aici, deloc puţine. Ştiu doar una, pe str. Barbu Delavrancea, şi alta, ultima, pe str. Zambaccian, care fusese a contelui irlandez O’Kelly înainte ca Partidul recunoscător să-l fi instalat acolo pe fostul preşedinte al Prezidiului R.P.R. din 1948 (dar şi fost preşedinte al Senatului în 1931-1932)! În volumul Bordeienii din 1921 se găsesc două schiţe care cuprind, probabil, impresiile tînărului abia venit din Moldova lui, cu douăzeci de ani în urmă. Sînt vasăzică amintiri despre amintiri, fiindcă aflăm ecouri ale povestirilor unor moşnegi care, la rîndul lor, auziseră pe la 1821 de la bătrînii lor despre marele cutremur cînd „a crăpat Bucureştii în două locuri, în mahalaua Sloboziei şi în dosul Mitropoliei“, lăsînd să ţîşnească păcură din pămînt. Acel cutremur care lăsase crăpături „pe unde-i acu strada 11 Iunie“ a fost în 1804, deci memoria populară păstrase un veac întreg.
Locul unde se puteau asculta asemenea poveşti era la taica Pascali, care „ţinea din vr
