Faptul că Iulia Timoşenco a fost bătută la colonia penitenciară Kacianovskaia din Harkov (est) a fost confirmat de comisarul ucrainean pentru drepturile omului. Aceasta execută o pedeapsă de şapte ani de închisoare pentru abuz de putere.
"Comisarul pentru Drepturile Omului Nina Karpaceva a anunţat public că reprezentantul său a vizitat-o marţea trecută pe condamnată, fără să anunţe. S-a confirmat că fostul premier avea urme de lovituri pe corp", a declarat miercuri Arseni Iaţeniuk, liderul Partidului Frontul Schimbării (de opoziţie), relatează Itar-Tass în pagina online.
Karpaceva a solicitat imediat procurorurlui general al Ucrainei să declanşeze cercetări penale şi să îi concedieze pe cei care au utilizat forţa fizică împotriva lui Timoşenko, în timp ce au transferat-o de la închisoare la spital. De asemenea, ea a insistat ca directorul serviciului penitenciar să dispună ca fostului premier să i se furnizeze de urgenţă asistenţă medicală, în concordanţă cu decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO).
Iulia Timoşenko a intrat vinerea trecută în greva foameni, în semn de protest, după ce a fost lovită de gardieni.
Serghei Vlasenko, avocatul acesteia, a declarat că aceasta avea vânătăi pe suprafaţa corpului.
Într-o scrisoare pe care i-a înmânat-o avocatului său, Timoşenko a afirmat că a fost luată cu forţa la spital, de către gardieni din închisoare. Aceştia au tras-o afară din pat, iar atunci când a încercat să se apere ea a fost lovită în stomac şi a leşinat, potrivit Itar-Tass. Serviciul penitenciar ucrainean a negat aceste acuzaţiim informează Mediafax.
Faptul că Iulia Timoşenco a fost bătută la colonia penitenciară Kacianovskaia din Harkov (est) a fost confirmat de comisarul ucrainean pentru drepturile omului. Aceasta execută o pedeapsă de şapte ani de închisoare pentru abuz de putere. @N_P