UPDATE: Circulaţia tramvaielor din Capitală era blocată, miercuri seară, în două zone ale liniilor 16, 36 şi 41 din cauza furtunii, au declarat reprezentanţii Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB), citaţi de Mediafax.
Citeşte şi Trei linii de tramvai, blocate în Bucureşti din cauza furtunii. Care sunt zonele afectate
UPDATE: Un bărbat de 20 de ani din Bucureşti a fost lovit de un panou doborât de vânt în Capitală. Tânârul este grav rănit, potrivit B1 TV. Mediafax precizează că bărbatul a făcut stop cardiorespirator şi că un echipaj SMURD a reuşit să-l resusciteze.
O parte din schelele folosite la reabilitarea unui bloc din zona Crângaşi s-au prăbuşit din cauza vântului, iar în cartierul Bucureştii Noi un copac a căzut, avariind trei maşini, a declarat, miercuri, pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, Vasile Daniel.
Trei maşini au fost distruse, miercuri, de un copac căzut în Capitală, din cauza furtunii. Incidentul s-a produs în cartierul Bucureştii Noi, potrivit Realitatea.net.
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, le-a cerut tuturor factorilor responsabili să fie pregătiţi având în vedere atenţionarea cod galben privind instabilitate atmosferică accentuată emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru intervalul 25 aprilie, ora 12,00 - 26 aprilie, ora 9,00.
Echipele Apanova vor trebui să verifice zonele inundabile şi eventualele acumulări de apă de pe carosabil, iar conducerea Administraţiei Străzilor să dispună verificarea şi remedierea semafoarelor defecte.
"Operatorii de salubrizare au obligaţia de a îndepărta, în cel mai scurt timp, toate deşeurile duse de vânt (crengi, bannere rupte, panouri prăbuşite etc.) şi, în colaborare cu Apanova, să degajeze rigolele şi gurile de scurgere astfel încât, în urma ploii, să nu se producă inundaţii", se arată în comunicatul de presă transmis de