Crearea monedei Euro a fost un sacrificiu pe altarul birocraţilor europeni. Dar există o salvare şi ea se găseşte în democraţia bătrânului continent. Democraţia ne poate salva de moneda unică.

Din afara zonei Euro, celor cărora le pasă de Europa se întreabă „ce dracu’ se întâmplă acolo”? Ce e până la urmă această criză Euro? Ce se întâmplă cu Grecia, Portugalia, Italia, Spania şi, mai nou, Franţa şi Olanda? Am luat-o cu toţii razna?

Economistul Paul Krugman are un răspuns: Europa recrează în cel mai mic detaliu criza din 1930. El crede că guvernele comit sinucidere economică prin austeritatea pe care o impun propriilor economii. În loc să găsească soluţii de stimulare a creşterii economice, guvernanţii europeni au impresia că tăierile şi reducerile ar fi soluţia miraculoasă. Statele europene par a nu fi capabile să iasă din dogmele defuncte ale salvării monedei Euro.

Istoria se repetă rareori, dar lecţiile ei nu trebuie uitate niciodată. Din 1925 până în 1931, Europa aplica măsuri de austeritate pentru a putea face faţă – chipurile – concurenţei americane. Rezultatul acelor politici ne este cunoscut. În zilele noastre, nu trece lună fără o mini- sau maxi-criză a monedei Euro şi noi ce facem? Ignorăm istoria şi facem aceleaşi greşeli. E ca şi cum Keynes nu a trăit niciodată şi singurul economist demn de amintit din acea perioadă ar fi Churchill. Vrem ca apa să curgă la deal şi nu la vale în loc să admitem că nicio ţară nu îşi poate plăti datoriile în condiţii de recesiune, şomaj şi, mai mult, instabilitate politică. Vedem cu pică guverne unul după altul, şapte la număr până acum, dar vor mai veni, fiţi fără grijă. Iar concluzia nu este decât una: atâta vreme cât cătuşele monedei unice nu vor fi scoase, statele europene nu vor avea creştere economică stabilă şi stabilitatea unei guvernări politice coerente. Ar trebui să trecem conceptul de „uniu