Cât? De când? Iar potrivit unora, De ce? Acestea sunt doar câteva din întrebările care i-au “măcinat” pe cititorii Capital după ce au citit interviul cu ministrul Transporturilor, Alexandru Nazare, referitor la sistemul de taxare pe autostrăzile din România.
Noul ministru al Transporturilor susţine că de anul viitor, după ce vor fi finalizate lucrările la cele câteva tronsoane de autostradă de pe coridorul IV, va fi introdusă şi mult hulita taxă. Nivelul acesteia nu a fost încă stabilit, dar câteva informaţii din analiza realizată de experţii de la Jaspers au ajuns, încă de anul trecut, în presă. Până la finele anului, ministru promite că studiul va fi gata şi se va putea lua şi o decizie în ceea ce priveşte cuantumul taxei. Cum se va realiza taxarea şi care sunt tronsoanele de autostradă pe care se va percepe taxa?
Până să aflăm răspunsul la această întrebare ar trebui să vedem dacă este sau nu oportun pentru România şi pentru români să fie introdusă o astfel de taxă. În primul rând, reţeaua de autostrăzi a României este cea mai redusă din Europa, raportat la suprafaţa ţării. În al doilea rând, va mai trece câţiva ani până când vom avea o autostradă dintr-un capăt în celălalt al ţării. În al treilea rând, suntem în topul statelor cu cele mai proaste drumuri. Mai apoi, aşa cum au sesizat şi unii cititori, este vorba de celelalte taxe pe care le plătim pentru întreţinerea drumurilor. La acest capitol intră rovinieta, taxa de drum inclusă în preţul carburanţilor şi după unii ar mai fi vorba şi de taxa de pod. (Eu consider că taxa de pod nu ar trebui inclusă aici).
Este ştiut faptul că introducerea unei noi taxe nu este văzută cu ochi buni de cei care trebuie să o plătescă. În acelaşi timp, nu suntem nici prima nici ultima ţară din Uniunea Europeană care introduce taxarea pe autostradă. Binenţeles că au existat şi state membre c