Avocatul apărător al lui Constantin Rîsu a depus, ieri dimineaţă, recurs împotriva deciziei magistraţilor de arestare preventivă pentru cele 15 zile emise pe numele tânărului, care a accidentat două tinere şi a lovit alte trei maşini duminică noaptea.
Magistraţii au decis să-l trimită pe Constantin Rîsu, în vârstă de 30 de ani, în arestul Poliţiei pentru 15 zile, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice în stare de ebrietate. Probele de sânge prelevate la spital la scurt timp după comiterea accidentului au arătat o alcoolemie peste limita legală. Una dintre victimele sale a fost transferată la Bucureşti pentru a fi supusă unei intervenţii chirurgicale. La recurs, autorul accidentului va afla dacă îl vor pune în libertate sau va rămâne după gratii.