În drum spre Vilnius, din poziţia foarte onorantă de reprezentant al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, la premiera spectacolului Divina Comedie, în regia lui Eimuntas Nekrošius. Lucrarea celebrului regizor lituanian ar urma să deschidă, la anul, cea de-a douăzecea ediţie a Festivalului de la Sibiu. Despre spectacol, săptămîna viitoare, după ce-l voi fi văzut. Pînă atunci, povestea drumului prin ţări.
Ungaria. Ieşi din România pe la Borş. O apuci spre Debrecen şi Miskolc, ca să treci în Slovacia. Duminică, vreme faină, drumuri bune, trafic puţin, condiţii ideale de condus. În stînga şi-n dreapta, cît vezi cu ochii, pusta maghiară. Am trecut de zeci de ori prin locurile astea. Ai zice că te poţi plictisi de moarte în peisajul maghiar, întins ca-n palmă şi etern adormit sub depresia lipsei de relief. Nu e chiar aşa. Cînd vii dintr-o ţară unde, tocmai pentru că sînt de toate, lucrurile sînt lăsate la voia întîmplării, şi cînd vezi cu cîtă ingeniozitate şi religiozitate îşi gospodăresc alţii puţinul pe care-l au la dispoziţie, te loveşte, a mia oară, aripa melancolică a sentimentului românesc al zădărniciei. Am auzit de nenumărate ori, de la prieteni şi tovarăşi de călătorie, replici înciudate pornind de la „Bă, ai dracu’ unguri, cum-necum, tot dau clasă la felu-n care ştiu să-şi ţină ţara asta“, pînă la aberantul „Hai, mă laşi?! Au avut o tonă de baftă cu austriecii. De la ăia au învăţat de toate, şi-acu se dau din cea mai nobilă stirpe a universului“. De fiecare dată, discuţiile astea se sting într-o frustrare mocnită şi sub recunoaşterea, cu chiu, cu vai, a evidenţei.
DE ACELASI AUTOR Să răcnim Crăciunul! Formidabila armă biologică Spectaculoasele abilităţi ale păsărilor de pradă "În odaie intunerec, în orchestră melodramă"Da, ungurii sînt de admirat. Se vede de la o poştă cît de îngrijită e natura, în ciuda faptului că dînsa nu s-a arăt
