- o restaurare care parcă nu se mai termină niciodată -

Singura destinaţie din municipiul Iaşi care a primit în Ghidul Verde Michelin, anul trecut, două stele („merită o oprire“) stă învelită ca într-un cocon, de aproape 20 de ani. De atîta vreme durează lucrările de refacere a Bisericii Trei Ierarhi. Simptomatică pentru întinderea lucrărilor este o declaraţie a patronului firmei de construcţii, în 2008: „Mai durează doi ani“.

DE ACELASI AUTOR Clopotniţa Bisericii Sf. Spiridon din Iaşi Casa lui Ibrăileanu din Iaşi Mărirea şi decăderea Hanului Trei Sarmale Biserică din vremea lui Vasile Lupu, renovată din fonduri europeneCtitorie din 1639 a domnitorului Vasile Lupu, biserica a făcut parte dintr-un complex mănăstiresc (alături de sala gotică, casele egumeneşti, chiliile, clopotniţa şi tiparniţa), fiind „unul dintre cele mai frumoase şi reuşite monumente istorice şi de artă feudală din ţara noastră“ (Nicolae Grigoraş, Biserica Trei Ierarhi, ed. a II-a, Editura Meridiane, Bucureşti, 1968, p. 5). Din nefericire, în timp a devenit atît victima invadatorilor (1650 – arsă de tătari, 1686-1687 – de regele polon Ioan Sobieski), cît şi a catastrofelor naturale (cutremurele din 1711, 1781, 1795, 1802). N-au lipsit neglijenţa (incendiul din 1827, cînd a ars o mare parte din oraş, a dus la distrugerea acoperişului) sau prostia celor care o restaurau (multe dintre frescele originale, de exemplu, au fost distruse de francezul Lecomte du Nouy, la sfîrşitul secolului al XIX-lea). Cel mai probabil, toate aceste îndepărtări de edificiul original au decis respingerea de către UNESCO a propunerii de a include biserica în patrimoniul mondial.

Conform prezentării de la intrare – „Faima monumentului o constituie broderia de piatră a zidurilor exterioare, păstrată în forma originală, în cea mai mare parte. Treizeci de bandouri ornamentale evoluează succesiv pe întreg spaţ