Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GHIMBAV: Două proiecte cu finanţare europeană şi de la MDRT

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 25 aprilie 2012 ·

Primăria din Ghimbav a câştigat câteva proiecte de dezvoltare, ele primind aprobările necesare în vederea punerii în aplicare. Două dintre acestea au beneficiat deja de finanţare de la Uniunea Europeană şi de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), astfel încât ele au fost implementate. Primul proiect care a fost implementat şi chiar pus în aplicare la modul concret a vizat promovarea potenţialului turistic al oraşului Ghimbav. Proiectul referitor la promovarea potenţialului turistic al oraşului se va derula pe doi ani, cu începere din 2011, şi el beneficiază de un buget total de zece miliarde de lei vechi, fonduri provenind de la Uniunea Europeană şi de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Primul eveniment din cadrul acestui proiect a avut loc în perioada 8-10 iulie 2011, când Ghimbavul a organizat Festivalul Internaţional de Aviaţie. Al doilea eveniment al proiectului despre care vorbim a avut loc la sfârşitul anului trecut, în luna decembrie, în perioadele 5 şi 22-23 decembrie 2011, în cadrul Festivalului dedicat sărbătorilor de iarnă.

Un al treilea proiect la care deocamdată doar se lucrează este acela legat de accesarea de fonduri pentru înfiinţarea unui Centru de Informare Turistică, proiectul menţionat urmând să se ocupe de promovarea tuturor acţiunilor privind obiectivele şi potenţialul localităţii şi a zonei învecinate acesteia. Primăria din Ghimbav a câştigat câteva proiecte de dezvoltare, ele primind aprobările necesare în vederea punerii în aplicare. Două dintre acestea au beneficiat deja de finanţare de la Uniunea Europeană şi de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), astfel încât ele au fost implementate. Primul proiect care a fost implementat şi chiar pus în aplicare la modul concret a vizat promovarea potenţialului turistic al oraşului Ghimbav. Proiectul referitor la promovarea potenţialului tur

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah. Se afla în fruntea teroriştilor din 1992

Mediafax acum 14 minute
Unul dintre membrii fondatori ai grupării formate în urmă cu patru decenii cu ajutorul Iranului, Nasrallah a urcat la conducerea Hezbollah în 1992, conform CNN. El l-a înlocuit pe predecesorul şi mentorul său, Abbas Musawi, în funcţia de secretar ge

Vreme extremă în România: Ploi torenţiale, vânt puternic şi posibil ninsori la munte / Cum se pregătesc autorităţile

Mediafax acum o ora
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme severă. Avertizările meteo acoperă aproape întreaga ţară în următoarele zile. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe coduri de avertizare, inclusiv cod portocaliu pentru unele

Cel puţin nouă morţi şi 48 de dispăruţi în largul Canarelor, în naufragiul unei ambarcaţiuni cu migranţi

News.ro acum 32 minute
Cel puţin nouă persoane au murit, iar alte 48 au fost date dispărute după naufragiul unui vapor cu migranţi în apropiere de Insula El Hierro, în arhipelagul spaniol Canare, în noaptea de vineri spre sâmbătă, anunţă salvamarii spanioli, relatează AFP

Extremele vremii, atinse în Capitala: de la căldură la furtună în doar 24 de ore

Mediafax acum 2 ore
Până duminică dimineaţă, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 14...16 grade. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă. De duminică dimineaţă până luni, vremea se va răci semnificativ

Apele Române continuă intervenţiile în zonele cu risc de inundații. Diguri provizorii pentru a stopa apa FOTO

Ziare.com acum o ora
Apele Române anunţă, sâmbătă, 28 septembrie, că se continuă intervenţiile în zonele vulnerabile, fiind realizate diguri provizorii pentru a stopa apa în cazul unei breşe. Acestea sunt ridicate până la cotele prognozate ale Dunării, de 9500 mc/s. Pes

Spargere la Ambasada Iordaniei la Paris. Un computer cu date sensibile, un ceas de 15.000 de euro, 12.700 de euro în numerar, două seifuri cu pistoale de colecţie şi un set de chei de la reşedinţa ambasadorului, furate

News.ro acum o ora
Ambasada Iordaniei în Franţa, la Neuilly-sur-Seine, în Hauts-de-Seine, a fost spartă în noaptea de miercuri spre joi, a anunţat Parchetul din Nanterre, iar un computer care conţinea date sensibile a ”dispărut”, potrivit unei surse din cadrul poliţie

Alerte de viituri pentru 20 de bazine hidrografice şi râurile din Dobrogea

Mediafax acum 47 minute
Se anunţă scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare. Bazinele hidrografice

Blinken acuză China de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi în marja Adunării Generale a ONU şi cere Beijingului să înceteze

News.ro acum o ora
Secretarul de Stat american Antony Blinken a acuzat din nou Beijingul de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” în Ucraina, într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi, în contextul în care cele două puteri rivale încearcă să stabilizeze o relaţ

Proiect USR pentru ca lecţiile de tehnologia informaţiei şi comunicaţii să fie mai atractive - Profesorii vor putea colabora cu experţi din industria IT / Prevederi în PNRR pentru echiparea şcolilor

News.ro acum o ora
Deputaţii USR Diana Stoica şi Alin Apostol au depus un proiect de lege prin care creează posibilitatea ca şcolile să apeleze la experţi din domeniu pentru pregătirea şi perfecţionarea cadrelor didactice, pentru ca elevii să aibă lecţii de tehnologia

O bacterie comună cauzează cele mai multe cazuri de cancer la nivel mondial

HotNews acum o ora
Bacteria helicobacter pylori (H. pylori) este agentul patogen responsabil pentru cel mai mare număr de cazuri de cancer la nivel mondial, arată un raport al Asociaţiei Americane pentru Cercetarea Cancerului (AACR), conform News.ro. Când ne gândim la

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/31°
dum.

15°/23°
lun.

12°/15°
mar.

12°/15°
Iasi
acum

25°
sâm.

16°/27°
dum.

11°/19°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
Constanta
acum

24°
sâm.

20°/24°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

16°/27°
dum.

8°/15°
lun.

7°/9°
mar.

7°/13°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

11°/17°
lun.

8°/15°
mar.

6°/15°