Ziua de 15 septembrie nu mai reprezintă simbolul începutului de an şcolar. Ministerul Educaţiei a decis să dea mai devreme startul anului şcolar 2012 - 2013, aşa cum rezultă din structura anului şcolar aprobată zilele trecute, iar de anul viitor debutul şcolii ar putea fi devansat şi mai tare.
Potrivit unui comunicat postat pe site-ul oficial al ministerului, prima zi de şcoală va fi cea de luni, 10 septembrie 2012, când începe semestrul I al anului şcolar 2012 - 2013. Ultima zi de şcoală din acest semestru va fi cea de 21 decmbrie, din 22 decembrie 2012 şi până în 13 ianuarie elevii beneficiind de trei săptămâni de vacanţă de iarnă. Semestrul I va fi întrerupt de o scurtă vacanţă, valabilă însă doar pentru copiii de la grădiniţă şi elevii din clasele I - IV. Vacanţa este programată în perioada 29 octombrie - 4 noiembrie.
Semestrul al II-lea va începe în 14 ianuarie - o zi de luni - şi se va încheia vineri, 21 iunie, ultima zi de şcoală a anului şcolar 2012 - 2013. Excepţie de la acest calendar fac clasele terminale din învăţământul liceal, care îşi încheie socotelile cu şcoala mai devreme, mai exact în 31 mai, şi absolvenţii claselor a VIII-a, pentru care cursurile i-au sfârşit în 14 iunie.
Şi semestrul al II-lea este întrerupt de o vacanţă, valabilă de această dată pentru toţi elevii. Este vorba despre vacanţa de Paşti, ce va începe sâmbătă, 6 aprilie, şi se va încheia duminică, 21 aprilie 2013.
Din structura anului şcolar aprobată de Ministerul Educaţiei rezultă că în 2013 cursurile vor începe şi mai devreme ca anul acesta. Mai precis, dat fiind faptul că se precizează că vacanţa de vară din 2012 începe sâmbătă, 22 iunie, şi se încheie duminică, 8 septembrie, rezultă că şcoala va începe în 9 septembrie.