Deputatul neafiliat politic Marian Avram a anunţat, astăzi, că se va înscrie în PSD.
"Acest guvern ar trebui să pice. Patru din cei opt colegi independenţi ai mei vor vota moţiunea de cenzură ", a declarat deputatul, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.
Marian Avram declara, ieri, că va vota moţiunea de cenzură iniţiată de Opoziţie, precizând că a plecat din PDL din cauza faptului că democrat-liberalii nu au mai avut nevoie de serviciile sale de deputat.
"Dacă aţi văzut declaraţiile mele trecute legate de motivul pentru care am plecat din partid, aţi văzut, şi de altfel mi-au spus şi franc colegii, că nu mai au nevoie de serviciile mele de deputat. Aşa încât nu cred că vor veni acum să-mi ceară să ajut Guvernul. Deci, voi vota moţiunea", a declarat Avram.
Marian Avram a fost membru PDL până în martie 2012. El şi-a anunţat, în 13 martie, demisia din PDL, precizând că va activa, în continuare, ca independent şi că nu va susţine Guvernul în Parlament.