Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat pentru gândul că USL a pregătit formula guvernamentală şi programul pe care îl va aplica dacă moţiunea de cenzură va fi adoptată. “La treizeci de secunde după ce se va anunţa că moţiunea de cenzură a fost adoptată, împreună cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, se va anunţa componenţa Guvernului şi programul de guvernare. Totul este pregătit, avem o moţiune constructivă”, a precizat, pentru gândul, preşedintele PSD. El a adăugat că în acest moment USL are 225 de voturi şi că toţi parlamentarii Opoziţiei vor fi prezenţi în Parlament să voteze moţiunea de cenzură. Pentru a fi debarcat guvernul Ungureanu, USL are nevoie de 231 de voturi pentru moţiunea de cenzură. “Acord mai mult şanse decât altădată, dar nimeni nu are nicio garanţie în acest sens. Cred că dacă moţiunea trece, este clar că majoritatea s-a schimbat şi cred că USL are dreptul şi datoria să pună capăt acestei perioade de incertitudine şi de a solicita mandatul de formare al unui guvern pe o perioadă până în alegerile parlamentare”, a declarat, pentru gândul, preşedintele PNL Crin Antonescu. Liberalul susţine că USL va încerca să colaboreze instituţional cu Traian Băsescu în această perioadă. “Antecedentele nu mă încurajează, dar avem datoria de a proceda instituţional şi democratic. Dacă trece moţiunea şi facem toate eforturile ca asta să se întâmple, vom fi pregătiţi pentru a prelua guvernarea”, a precizat Antonescu. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat pentru gândul că USL a pregătit formula guvernamentală şi programul pe care îl va aplica dacă moţiunea de cenzură va fi adoptată. “La treizeci de secunde după ce se va anunţa că moţiunea de cenzură a fost adoptată, împreună cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, se va anunţa componenţa Guvernului şi programul de guvernare. Totul este pregătit, avem o moţiune constructivă”, a precizat, pentru gândul, preşedintel