Mesajul a fost trimis. Multumesc!

26 de ani de la catastrofa nucleară de la Cernobîl

Publicat in Adevarul, joi 26 aprilie 2012 ·

Astăzi se implinesc 26 de ani de la dezastrul nuclear de la Cernobîl (Ucraina), considerat a fi unul dintre cele mai mari din istorie, alături de catastrofa nucleară de la Fukushima Daiichi.

Preşedintele Victor Ianukovici a declarat că astăzi vor începe lucrări de construire pentru un nou sarcofag la centrala nucleară. Acesta va costa 935 de milioane de euro. Cea mai mare parte a sumei a fost colectată prin donaţii în cadrul unei reuniuni la nivel mondial, iar Ucraina a contribuit cu 6% din total.

Citeşte şi:

VIDEO Tur virtual al oraşului-fantomă Pripiat, de lângă Cernobîl

Construcţia camerei de izolare, o instalaţie de metal, înaltă de 105 metri şi cu o lungime de 260 de metri, care va acoperi reactorul, urmează să fie finalizată până în 2015, au anunţat oficiali ucraineni. Reactorul distrus a fost acoperit cu o cameră de izolară din beton, în lunile imediat următoare dezastrului din 1986. Aceasta a început să se degradeze, iar în prezent există pericolul unor scurgeri radioactive.

Ucraina lucrează în prezent la un program guvernamental extins destinat „revitalizării" zonelor contaminate adiacente centralei nucleare de la Cernobîl, a anunţat luni premierul Mykola Azarov. Potrivit unor experţi, nivelul radiaţiei în zona de excludere de la Cernobîl a scăzut semnificativ în ultimii ani, a subliniat Azarov, adăugând că în afara zonei de excludere, în regiunea Kiev, nu există zone locuite cu niveluri ridicate de radiaţie.

„Există motive întemeiate pentru revitalizare, oferirii unei «a doua vieţi» acestor case abandonate, oraşe şi zone rezidenţiale. Ele reprezintă locuri de muncă şi venituri suplimentare pentru bugetul nostru", a subliniat premierul.

Explozia nucleară care a avut loc pe 26 aprilie 1986 a emanat cantitati uriaşe de reziduuri radioactive în atmosferă, efectul fiind resimtit în URSS şi în Europa. La 36 de ore dupa expl

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum 51 minute
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum 53 minute
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Știri Constanța Guvernul aprobă acordul de mediu pentru retehnologizarea Unității 1 a CNE Cernavodă și extinderea depozitului de combustibil ars

Ziua Constanta acum o ora
În ședința Guvernului României din data de 14 iulie 2025 s-a adoptat Hotărârea de Guvern privind emiterea acordului de mediu pentru proiectul „Retehnologizarea Unităţii 1 a CNE Cernavodă şi extinderea Depozitului Intermediar de Combustibil Ars cu mo

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum o ora
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 3 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 2 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 5 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°