Fiecare sezon cu obiceiurile lui. În funcţie de condiţiile climato-sociale, pe lângă cele vechi apar şi unele moderne. De exemplu, dacă iarna se merge cu colindul, primăvara se merge cu debranşarea. Pentru cei ce nu cunosc obiceiul şi originea lui, să facem o scurtă istorie.
Nu demult, până acum vreo 20 de ani, trăitul la bloc părea un lux celor care locuiau la case. Nu conta că erai chiriaş la stat, dar la bloc aveai tot confortul! Mă rog, ăla pe care ţi-l oferea Partidul. Acolo aveai o temperatură constantă în toată casa (maxim 14 grade) şi apă caldă la robinet, când era. Spre deosebire de cei de la curte care aveau foarte cald (într-o cameră), dar până la baie (şi la baie!) clănţănea tot ce putea clănţăni - motivul multiplelor ocluzii şi blocaje renale -, şi apă caldă la lighean. Se duceau bătălii pentru branşare. Erai branşat, erai realizat. (Atunci era mai simplu să te realizezi!). Că aici, în Constanţa, nu erau nici gaze, ca prin alte părţi.
Dar iată că acum câţiva ani au ajuns gazele şi la noi şi chiar dacă au fost îndelung aşteptate, începutul în ale branşărilor a fost timid la bloc. Ici-colo îşi mai trăgea gaze câte-un ins care plătea întreţinerea fără ca în caloriferele sale să ajungă şi căldura. Vecinii de la etajele superioare băteau la uşi cu tabelul şi rugămintea să semnăm că suntem de acord cu debranşarea lor. Tuturor ni s-a părut razna. Adică la ce trebuie semnătura mea? Acum am început să înţelegem. Graţie ultimelor luni de căldură nesubvenţionată, când facturile la întreţinere s-au ridicat în slăvi. Seară de seară bat la uşă doi-trei vecini cu 4-5 tabele în mână. "Cu debranşarea?” "Cu debranşarea!”
Oamenii nu mai pot. Problema e că nici cei care semnează acum că sunt de acord, dacă rămân branşaţi, nu vor mai putea nici atât. Că toate pierderile care-au umflat gigacaloria constănţeană se vor agăţa de ei ca râia. Şi acum ce să faci
