Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat ieri pe Ilie Carabulea, definitiv, la un an şi şase luni de închisoare cu executare pentru dare de mită şi cumpărare de influenţă. Omul căruia Carabulea i-a oferit mită şi i-a cumpărat influenţa este Nicuşor Florin Apostu, fostul prim procuror al Parchetului Judecătoriei Sibiu. Acesta a fost şi el condamnat în acelaşi dosar la cinci ani de închisoare cu executare pentru cinci fapte de luare de mită, două fapte de trafic de influenţă şi o aproape 130 de fapte fals şi uz de fals.
Aceeaşi instanţă a decis şi condamnarea principalului complice al lui Apostu în săvărşirea de infracţiuni, Tiberiu Narcis Popescu, fost ofiţer activ în cadrul SRI Sibiu, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare în regim de detenţie pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: dare de mită (2 infracţiuni), complicitate la infracţiunea de favorizare a infractorului, complicitate la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale. Directorul Liceului Carol I din Sibiu, Dumitru Sebastian Cârstea şi soţia sa, Izabela Mihaela Cârstea, au fiecare câte 1 an şi 2 luni închisoare în regim de detenţie pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: fals material în înscrisuri oficiale şi complicitate la infracţiunea de dare de mită. Ultimul inculpat, Nicolae Boţa a fost achitat pentru dare de mită.
Citeşte şi Poliţia a primit mandatul de executare a pedepsei pentru Carabulea; va fi pus în "aplicare imediată"
Cum a profitat Carabulea de slăbiciunile lui Apostu
În primă fază pedepsele primite de Apostu & Co de la Curtea de Apel Constanţa au fost mai mici în unele cazuri sau închisoare cu suspendare pentru Ilie Carabulea. Chiar dacă cuantumul pedepselor a fost modificat de Curtea Supremă, este interesantă caracterizarea făcută de judecătorul de la Curtea de Apel Constanţa atât lui Apostu cât şi lui Carabulea. „Inculpatul Apost