V-a plăcut Chelsea în dubla misiune de a se apăra supranumeric contra Barcelonei? Nici mie!
Totuşi, gâlceava eternă dintre estetic şi eficient a fost tranşată brutal, marţi seară, de băieţii care aleargă după balon scrâşnind din dinţi. Cineva trebuia să plângă la final, dar parcă nu merită să sufere tocmai echipa care a redesenat traseele în fotbal şi ne-a redat bucuria de a urmări un meci. Cu trupe şterse şi umile precum Chelsea o să fugim cu toţii din faţa televizorului.
În acest ritm, n-o să mai avem ce vedea. Mircea Lucescu ar spune că s-a săturat lumea să-i tot vadă pe catalani câştigând şi că, inevitabil, a apărut invidia, despre care crede că este preţul succesului. Să ne fi ghiftuit de prea mult spectacol? N-aş crede. Mai este loc. Visul frumos nu s-a terminat, doar că adevăraţii eroi ai fotbalului modern au luat o pauză. Îşi trag sufletul şi probabil că au nevoie să treacă şi pe la psiholog, chiar dacă prin asta ne dezamăgesc un pic. Ne arată că sunt pământeni şi, prin urmare, au lipsuri. Dar "tunelul" nu va fi lung. Vor reveni şi mai hămesiţi. Nouă, celor care nu dorim să ne pierdem vremea şi să ne tocim nervii uitându-ne la 90 de minute de fotbal, nu ne rămâne decât să ne urăm că ăla micu’ se va face bine. Şi să aşteptăm ca Barcelona să cumpere un vârf de careu. Criza nu e cuvântul cel mai potrivit pentru un club ca Barca. O întrebare: ar fi avut curajul vreun suporter român, obişnuit să ceară demisii etapă de etapă, să-l înjure pe Lionel Messi, după ce argentinianul a executat cu crosa penalty-ul care ar fi trebuit să-l ducă în marea finală? Poate că da, însă ar fi ieşit învineţit de pe "Nou Camp".
Şi, totuşi, de ce nu Chelsea? Fiindcă nu poţi încuraja o formaţie care, deşi conştientă că este mai puţin valoaroasă decât adversarul, termină meciul învingătoare. Cel mult o poţi aplauda uitându-te în altă parte!
