Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un elicopter s-a prăbuşit la Ostrov. Toţi pasagerii au murit

Publicat in Adevarul, joi 26 aprilie 2012 · · ·

Un elicopter din Republica Moldova s-a prăbuşit la Ostrov. La bordul aparatului se aflau 5 persoane. Niciuna dintre ele nu a supravieţuit în urma impactului cu solul.

UPDATE 20.40. În elicopter se aflau cinci bărbaţi, cel mai tânăr în vârstă de 24 de ani, cel mai în vârstă de 54 de ani. Toţi erau ucraineni, angajaţi ai unei firme care avea în derulare un contract în Turcia. La momentul accidentului, cei cinci se îndreptau spre locul de muncă. „Cei cinci lucrau în domeniul stingerii incendiului, dar la o societate privată“, spune prefectul de Tulcea, Vasile Gudu.

UPDATE 19.40. Secretarul de stat Petre Tobă a trimis ofițeri specialiști din cadrul Institutului Național de Criminalistică al Inspectoratului General al Poliției Române, cu un elicopter al MAI, la Ostrov, pentru a acorda sprijin de specialitate în cercetarea la fața locului în cazul accidentului aviatic produs în urmă cu puțin timp în zonă.

Specialiștii IGPR-ului însoțesc procurorii criminaliști ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție care vor coordona cercetarea la fața locului.

În prezent, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Tulcea asigură primele măsuri la fața locului. De asemenea, la locul unde s-a produs accidentul, se află și jandarmi și pompieri din IJJ și ISU Tulcea.

Citeşte şi:

Martori: Unul dintre pasageri a sărit din elicopter

UPDATE 19.20. Martor: „Am crezut că elicopterul o să cadă peste noi!“ Tragedia aviatică s-a petrecut într-un lan de grâu la 5-6 kilometri de satul tulcean Ostrov. Imaginea este dezolantă, spun cei care au ajuns la faţa locului: „Zona este înconjurată de poliţişti, de jandarmi. Este îngrozitor. Nimic altceva decât o grămadă de fiare din care încă mai iese fum. Nici nu îţi poţi da seama că este un elicopter“, povesteşte un martor.

Mai mulţi localnici din Ostrov au văzu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 2 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 9 minute
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Ministrul Energiei a trimis Corpul de control la Complexul Energetic Valea Jiului

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a trimis Corpul de control la Complexul Energetic Valea Jiului după ce, în urmă cu o săptămână, un incendiu produs la un transformator a lăsat în subteran 300 de mine

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 2 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Titularizare 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă

Mediafax acum 14 minute
Concursul de Titularizare constă în susținerea a două probe: o inspecție specială la clasă sau a unei probe practice și, ulterior, a unei probe scrise. În sesiunea din acest an, peste 39.700 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. La ac

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 15 minute
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum 3 ore
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 4 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Ministrul Predoiu, anunț de ultim moment după festivalul „Beach Please!” de la Costinești!

Ziua Constanta acum 4 ore
Vicepremierul Cătălin Predoiu, ministru al Afacerilor Interne, a anunțat luni, 14 iulie, că se va face o analiză pe marginea desfășurării Festivalului 'Beach Please', așa cum se obișnuiește după fiecare astfel de eveniment. 'Sigur, se face o analiză

Vremea

București
acum

31°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

26°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/27°
Constanta
acum

26°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/33°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°