Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Transgaz va distribui dividende în valoare de 29,76 lei/acţiune, pentru 2011

Publicat in Capital, joi 26 aprilie 2012 ·

Acţionarii Transgaz au aprobat, în Adunarea Generală de miercuri, distribuirea unui dividend brut în valoare de 29,76 lei/acţiune, din profitul înregistrat în 2011, conform unui raport remis joi Bursei de Valori Bucureşti.

Dividendele vor fi plătite începând cu data de 22 octombrie, iar plata va fi făcută prin BRD-Groupe Societe Generale.

Conform datelor preliminare, Societatea Naţională de Transport al Gazelor Naturale Transgaz Mediaş a înregistrat anul trecut un profit net de 392,022 milioane lei, cu 4,16% mai mare faţă de cel raportat în 2010.

Veniturile totale ale societăţii au crescut cu 6,51% (89,603 milioane lei) faţă de 2010, ajungând la 1,466 miliarde lei, datorită, în principal, cantităţii de gaze naturale transportate, care a fost mai mare cu peste 5,127 milioane MWh, şi creşterii veniturilor financiare din diferenţe de curs şi dobânzi, precum şi a veniturilor din amenzi şi penalităţi.

Cheltuielile totale preliminate pentru 2011 au fost mai mari cu 7,19%, fiind influenţate de creşterea cheltuielilor cu amortizarea mijloacelor fixe, ca urmare a punerii în funcţiune a unor obiective de investiţii, de creşterea cheltuielilor cu personalul (corelarea creşterilor salariale cu creşterea productivităţii muncii), de creşterea cheltuielilor de exploatare pe seama diminuării încasărilor aferente clienţilor provizorii şi a constituirii provizionului aferent fondului de participare a salariaţilor la profit şi de scăderea cantităţilor de gaze naturale consumul şi pierderile tehnologice comparativ cu anul precedent, cu 93.432 MWh.

SURSA: Agerpres

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: Voi invita pe liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili calendarul alegerilor

Mediafax acum 29 minute
Înaintea şedinţei de Guvern, Ciolacu a afirmat că se bucură că până acum actul guvernamental nu a fost afectat de tensiunile politice. „Am înţeles cu toţii că acest guvern nu este al coaliţiei sau al vreunui partid politic, este Guvernul României. T

Elton John îşi vinde garderoba personală pe eBay pentru Fundaţia SIDA

News.ro acum 41 minute
Elton John îşi vinde garderoba personală pe eBay. Deşi nu este vorba de ţinute de scenă, cele aproximativ 250 de articole reprezintă stilul extrovertit pentru care este cunoscut. Colecţia include un număr semnificativ de cămăşi cu imprimeuri colorat

Ciolacu le-a transmis felicitări lui von der Leyen, Kallas şi Costa: Guvernul României este gata să lucreze constructiv cu dumneavoastră în interesul cetăţenilor noştri

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu le-a transmis preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, viitorului şef al afacerilor externe ale UE, Kaja Kallas, şi viitorului preşedinte al Consiliului European Antonio Costa că Guvernul României este pregătit

Dezbatere tensionată între Biden și Trump. „Are simţul moral al unei persoane depravate” VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele Joe Biden şi fostul preşedinte Donald Trump s-au aflat joi seara în Atlanta pentru dezbaterea CNN care a început la ora locală 21.00 (vineri, ora 4.00, ora României), prima lor confruntare faţă în faţă înaintea alegerilor din noiembrie

Joe Biden crede că s-a descurcat „bine” în dezbaterea cu Trump. Democrații nu sunt la fel de convinși

Wall-Street.ro acum 17 minute
Joe Biden a declarat că „s-a descurcat bine” în dezbaterea televizată cu Donald Trump, în timp ce reacţiile faţă de prestaţia preşedintelui democrat sunt mai mult decât împărţite până şi în tabăra sa, scrie Agerpres care citează AFP. "Cred că ne-am

Programul optimilor EURO 2024. Când e meciul România – Olanda

Gandul acum o ora
Echipele care vor juca în optimi la Campionatul European sunt Spania, Georgia, Germania, Danemarca, Portugalia, Slovenia, Franța, Belgia, România, Olanda, Austria, Turcia, Anglia, Slovacia, Elveția și Italia. România – Olanda se joacă la data de 2 i

YouTube vrea să obţină drepturi de folosire a muzicii pentru antrenarea AI-ului

News.ro acum 2 ore
Cea mai mare platformă de video online YouTube poartă discuţii cu mai multe case de discuri în vederea obţinerii acordului acestora pentru folosirea melodiilor ca mediu de antrenare a inteligenţei artificiale. YouTube vrea să folosească muzica deţin

LIVE UPDATE Dezbatere Donald Trump vs. Joe Biden. WSJ: Biden a avut o prestaţie nesigură/ Trump a spus că lumea este în pragul celui de-al Treilea Război Mondial

Mediafax acum 3 ore
Joe Biden şi Donald Trump s-au aflat faţă în faţă în Atlanta, Georgia, în prima dezbatere televizată a alegerilor prezidenţiale americane din 2024. Dezbaterea a reprezentat o oportunitate pentru ambii candidaţi de a încerca să convingă alegătorii in

Veşti bune pentru şoferi: Rovinieta poate fi achiziţionată şi de pe ghiseul.ro

Ziarul Financiar acum o ora
CNAIR informează utilizatorii reţelei de drumuri naţionale, drumuri expres şi autostrăzi că începând din data de 27.06.2024, persoanele fizice care deţin cont pe www.ghiseul.ro pot achita tariful de utilizare (rovinieta) prin intermediul site-ului

Scumpirile care se aplică de la 1 iulie 2024. Pentru ce vor plăti românii bani mai mulți

Botosani News acum 36 minute
Vin vești proaste pentru români în mijlocul verii. În plin sezon al vacanțelor se scumpesc carburanții. Creșterea accizei va genera scumpiri de 40 de bani per litru pentru motorină și 43 de bani per litru la benzină, încă de la data de 1 iulie. Scum

Vremea

București
acum

24°
vin.

18°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
Iasi
acum

27°
vin.

19°/31°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
Constanta
acum

26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

20°/31°
Timisoara
acum

22°
vin.

19°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°