Decizia judecătorului newyorkez care urmează să se pronunţe în legătură cu continuarea sau abandonarea procedurii civile intentate împotriva lui Dominique Strauss-Kahn la New York pentru agresiune sexuală va fi anunţată marţi, a făcut cunoscut miercuri un purtător de cuvânt al instanţei, citat de AFP si de Agerpres.
Decizia va fi anunţată marţi la ora locală 10.00 (14.00 GMT), a precizat David Bookstaver.Iniţial, hotărârea trebuia anunţată vineri.
Judecătorul Douglas McKeon, de la Curtea Supremă din Bronx, va face cunoscut dacă acceptă sau nu să claseze plângerea depusă de Nafissatou Diallo, camerista originară din Guineea care îl acuză pe Dominique Strauss-Kahn că a constrâns-o să întreţină o relaţie sexuală în apartamentul său de la hotelul Sofitel la 14 mai.
În cursul audierii de la 28 martie, avocaţii lui DSK au pledat că el nu poate fi urmărit în civil, deoarece, în opinia lor, beneficia la acea dată de imunitate absolută în calitate de director general al FMI.
Avocaţii lui Diallo, care doreşte să obţină o compensaţie financiară, au respins această afirmaţie.
DSK a recunoscut în septembrie că a avut o relaţie sexuală 'nepotrivită', dar a susţinut că nu a fost vorba nici despre violenţă, nici despre constrângere.
Nafissatou Diallo a depus plângere în civil la 8 august, în paralel cu procedura penală de la New York, abandonată la 23 august, din cauză că procurorul a avut îndoieli asupra credibilităţii ei.
Cele două proceduri sunt absolut independente, astfel că procedura civilă a fost continuată. Decizia judecătorului newyorkez care urmează să se pronunţe în legătură cu continuarea sau abandonarea procedurii civile intentate împotriva lui Dominique Strauss-Kahn la New York pentru agresiune sexuală va fi anunţată marţi, a făcut cunoscut miercuri un purtător de cuvânt al instanţei, citat de AFP si de Agerpres.