Antrenorul Stelei, Mihai Stoichiţă, spune că echipa sa are şanse reale la cucerirea titlului de campioană doar dacă va învinge Rapidul, în Giuleşti. El crede că tinereţea jucătorilor săi este principaleul atuu al ”roş-albaştrilor”, iar printre temerile sale, un loc principal îl ocupă cel al accidentărilor, care au îngreunat bunul mers al echipei. Antrenorul Stelei, Mihai Stoichiţă, spune că echipa sa are şanse reale la cucerirea titlului de campioană doar dacă va învinge Rapidul, în Giuleşti. El crede că tinereţea jucătorilor săi este principaleul atuu al ”roş-albaştrilor”, iar printre temerile sale, un loc principal îl ocupă cel al accidentărilor, care au îngreunat bunul mers al echipei.
”Dacă vom câştiga la Rapid, avem o şansă la titlu. Va lua campionatul cine va sta bine din punct de vedere psihic, cine va fi mult mai echilibrat. Avem adversari periculoşi, dar au existat şi aceste fluctuaţii de formă, care apar în viaţa fiecărei echipe. În evoluţiile tuturor celor care suntem în fruntea clasamentului a lipsit continuitatea rezultatelor pozitive”, a declarat Stoichiţă pentru ProSport.
”Lippi” spune că atuul Stelei este că dispune de un lot foarte tânăr. ”Imaturitatea poate fi un dezavantaj uneori, dar există acel entuziasm al tinereţii care compensează. Pe acest final de campionat mi-e frică de accidentări! Pentru că eu nu am putut să folosesc fotbalişti, care erau titulari în mod obişnuit! Nici un jucător nu a fost decisiv până acum. Au marcat jucători din toate zonele terenului. Asta înseamnă că jocul colectiv are consistenţă. Nu ne bazăm pe jocul unui singur fotbalist. Un lider se impune prin ceea ce face pe teren şi prin comportament. În ultima vreme, era Brandan. Sunt foarte tineri şi doar în timp unul dintre ei poate deveni lider”, a precizat tehnicianul.
Întrebat dacă e incomodat de faptul că este considerat doar un ”locotenent” al lui G