PSD Brașova va orginza de 1 Mai o petrecere cu mici și vere, iar Partidul Ecologic Român va da trofee celor care păstrează curățenia la picnic. Restul partidelor nu vor organiza evenimente cu ocazia Zilei Internaționale a Muncii.
La Braşov, singurul partid care organizează un eveniment de 1 Mai este PSD, care, ca în fiecare an, face o petrecere cu mici şi bere în cartierul Noua din municipiu.
Prim-vicepreşedintele PSD Braşov, Cătălin Leonte, a declarat că la eveniment vor fi invitaţi toţi membrii filialei PSD, precum şi simpatizanţii partidului.
„ Va fi un eveniment aşa cum se organizează în fiecare an. Va fi tot în zona Noua, dar de data aceasta va fi amplasat pe un ştrand privat. Nu ştiu să vă spun ce buget va fi alocat, pentru că asta depinde de numărul de persoane care vor veni, depinde şi cum va fi vremea. Noi avem aici 6.000 de membri, dar nu se ştie dacă vor veni toţi", a spus Leonte, pentru Mediafax.
În schimb, organizaţia municipală a Partidului Ecologist Român (PER) a lansat prima ediţie a concursului „Trofeul Ecologistului braşovean", care va răsplăti cel mai civilizat grup de persoane care vor ieşi la iarbă verde de 1 Mai.
„Am lansat un proiect prin care ne propunem să promovăm în rândul braşovenilor conceptul de ecologie, să-i facem să conştientizeze importanţa ocrotirii mediului.
De 1 Mai, ne vom perinda şi vom parcurge toate zonele tradiţionale de picnic ale braşovenilor, de la Pietrele lui Solomon, La Iepure până pe Valea Timişului, iar acolo unde vom găsi grupuri civilizate, care vor dovedi că respectă natura, le vom oferi în dar grătare, ustensile pentru grătar sau aprinzătoare pentru grătar, împreună cu o diplomă de Ecologist fruntaş", a spus Daniel Micu, preşedintele PER Braşov.
În schimb, cei care nu respectă natura, lăsând în urma lor mormane de gunoaie, vor fi „răsplătiţi" cu linguri de lemn şi dip