Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INTERVIU EVZ. Miron Mitrea, despre șansele moțiunii și Strategia USL post-Ungureanu

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 26 aprilie 2012 ·

Senatorul PSD Miron Mitrea a declarat într-un interviu pentru "Evenimentul zilei" că scenariile Opoziției după eventuala aprobare a moțiunii de cenzură vizează asumarea guvernării prin intermediul lui Victor Ponta ca prim-ministru, dacă Traian Băsescu va refuza varianta unui guvern de tehnicieni care să gestioneze organizarea alegerilor parlamentare din toamna acestui an. Miron Mitrea spune că moțiunea are șanse să treacă, dar că deocamdată, PSD și PNL, peste cele 225 de voturi au doar promisiuni, fără garanții. Mitrea exclude varianta alegerilor anticipate.

Miron Mitrea

EVZ: Moţiunea de cenzură a USL se va vota mâine în Parlament. Puteţi să daţi un pronostic, va trece sau nu?

Miron Mitrea: E greu de spus cum va fi exact, dar cred că este o moţiune de cenzură care are mari şanse să treacă.

Pe câte voturi vă bazaţi?

Aritmetic, aş spune 225, dar mai sunt parlamentari care votează dar nu au spus cum vor vota. Nici cei de la minorităţi nu au spus cum vor vota. Poate mai sunt şi de la actuala Putere care vor vota, unii au şi spus că vor vota. E greu de spus.

Ce ar trebui să facă Opoziţia după demiterea Guvernului Ungureanu? Ar trebui să revendice guvernarea?

Bun, în mod normal ar trebui să ne gândim la un guvern de tranziţie – greşit spus – de fapt de un guvern de tehnicieni care să organizeze alegerile. Asta a fost de fapt ideea iniţială. E mai puţin probabil ca o asemenea idee să treacă. Şi atunci, dacă avem de ales între un guven politic al actualei Puteri şi unul al Opoziţiei, mai degrabă unul al Opoziţiei.

"Opoziția trebuie să meargă la Cotroceni și cu varianta unui guvern USL"

Cu alte cuvinte, în cazul în care Guvernul va fi demis, Opoziţia ar trebui să meargă la consultările de la Cotroceni cu propunerea Victor Ponta prim-ministru?

Cred că ar trebui să meargă cu propunerea unui

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 23 minute
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum o ora
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 4 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum o ora
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Bolojan: Vrem să susţinem proiecte-pilot în care să introducem salarizarea medicilor în funcţie de performanţă

G4Media acum 53 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a afirmat luni că există o lipsă a criteriilor de performanţă în sistemul de sănătate, din punct de vedere al salarizării medicilor, context în care Guvernul are în vedere susţ

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum 4 ore
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

Ilie Bolojan și Alexandru Rogobete anunță pachetul de măsuri pentru reforma sănătății, la ora 17:00

HotNews acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, urmează să anunțe luni, la ora 17:00, într-o conferință de presă comună, un pachet de măsuri pentru reforma sănătății. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat deja o serie

România a avut cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru, 7,5% din PIB, potrivit unei analize Eurostat

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, o tendinţă simil

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o cu maşina din spate / O hărțuia și inista să se împace cu el sub amenințarea că o va ucide

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o intenţionat cu maşina în timp ce femeia circula ca pieton pe o stradă din Cernavodă, a informat luni Parch

Vremea

București
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

37°
lun.

19°/37°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°