Prolog

Cu drag mă dojeneşte-un cititor,

luîndu-mă la vale,

prea tare supărat pe pesimismul meu,

obştesc,

din care năduşesc,

neapărat săptămînal,

de două ori,

Editoriale:

"Fiţi optimist... a venit primăvara, a ieşit soarele şi se încălzeşte vremea!

Lumea mai şi zîmbeşte."

Mi-am luat seama şi m-am pus pe căutat, căci adevăr grăieşte prea bunul şi omenosul meu contemporan: a ieşit soarele şi se-ncălzeşte vremea!

Las poemele cu rime aiurea-ncrucişate pe seama profesioniştilor şi trec repejor pe proză, înainte! Mă uit cu rîvnă prin ograda politicii, fără niciun fel de prejudecăţi, după motivele care mi-ar putea pune pe buze zîmbetul cerut de vreme şi, de ce nu, poate şi de vremi.

N-o să vă spun neapărat o noutate, dar evidenţa îşi cere drepturile ei: vin alegerile. Cele "mici"! Prin urmare, de la "Înfundaţii de Sus" şi pînă la "Desfundaţii dintre Plopi", primarii, consilierii şi toţi cei ce visează să se aşeze-n jilţul lor au fost loviţi de darul profeţiei! N-are limba română, cu gramatica ei cu tot, atîtea verbe, cîte pot ei conjuga la viitor! O să construim... o să dărîmăm... o să facem, o să dregem, o să fie ce n-a fost, ba încă şi ceva pe deasupra! Dacă n-aş zîmbi, aş rîde-n hohote, de-a binelea. Cît poate fi cineva de idiot, ori de netot, de prost, de hahaleră, de japiţă (vezi sensul peiorativ din DEX, da'... repede, pînă nu-l modifică academicienii şi pe ăsta, ca să nu se simtă cumva jigniţi boii!), cît de dus cu pluta, ca să mă rezum, să fie cineva ca să debiteze atîtea nerozii, uitîndu-se în ochii oamenilor de la care vor un vot?! Păi, chiar n-a mai rămas niciun om cu scaun la cap, în ţara asta, care să întrebe: Bine fraţilor, da... de ce nu le făcurăţi pe toate astea pînă acum? De ce aruncarăţi banii pe răsaduri de flori plantate-n ţarina de obşte, ori pe bănci cu armături din Oţel