"Am ajuns însă într-un loc din care nu mai putem ieşi decât aşa", pare categoric premierul Ungureanu atunci când vine vorba despre viitorul retrocedărilor. Iar ieşirea, în opinia lui, este eliminarea definitivă a restituirii în natură şi limitarea la 15% din valoarea bunului revendicat, în cazul despăgubirilor în bani.
Argumentele lui sunt extrem de solide: dacă nu se adoptă măsura aceasta, peste trei luni statul va trebui să plătească 70 miliarde lei (16 miliarde de euro), adică 12 procente din PIB, către revendicatorii din cele 2.500 de dosare ce au primit sentinţă favorabilă la CEDO. Şi asta nu e tot. Pe seama precedentului creat, în următoarea perioadă, pe acelaşi sistem, trebuie finalizate alte circa 167.500 de dosare aflate încă în lucru. Mi-e teamă să iau calculatorul şi să aflu despre ce sumă ar fi vorba. "Această plafonare, însă, ar da o şansă tuturor celor care au speranţa că vor fi despăgubiţi", insistă în explicaţii şeful Guvernului.
Bun. Eu chiar îl cred că e o situaţie critică, care nu poate fi rezolvată decât printr-o decizie şoc. Dar eu sunt o oarecare, case sau alte bunuri revendicate nu am, iar de lucrul cel mai de preţ pentru părinţii mei, pământul şi animalele, şi-au bătut deja joc, aşa cum au vrut, potenţii vremii, la Legea 18. Aş spune că, personal, subiectul mă lasă rece. Dar TU, cel care de peste 20 de ani baţi drumul tribunalelor, ai adunat teancuri de dosare care să-ţi dovedească dreptul de proprietate, care ţi-ai cheltuit banii şi ţi-ai şubrezit sănătatea în speranţa că îţi vei recăpăta un drept câştigat prin lege, TU, care ai stat zile şi ore în şir pe la tot felul de uşi, umilit, minţit, înşelat, TU poţi să accepţi această decizie!? Eu, ca ziarist, pot să o înghit aşa, pe nemestecate!? Evident că nu. Mai ales că aici nu e vorba de a "repara o nedreptate cu o altă nedreptate", aşa cum spune premierul, ci de a acoperi
